Coreea de Sud: îngrijorări cu privire la numărul mare de „zone în care copiii sunt interziși”

Numai pe insula de vacanță Jeju există aproape 80 de astfel de zone, potrivit unui think tank local, și peste patru sute în restul țării, conform grupărilor de activiști. Numai că ideea a început să ridice îngrijorări, dat fiind că vorbim despre țara cu cea mai scăzută rată de fertilitate din lume și care a cheltuit peste 200 de miliarde de dolari în ultimii 16 ani încercând să încurajeze mai mulți oameni să aibă copii. Anul trecut, rata sa de fertilitate a scăzut la un nivel record de 0,78 – nici măcar jumătate din 2,1 necesar pentru o populație stabilă și cu mult sub cea a Japoniei (1,3).

În condițiile în care tinerii sud-coreeni se confruntă deja cu presiuni pe mai multe fronturi, de la costurile imobiliare, săptămânile lungi de lucru, până la creșterea anxietății economice, criticii zonelor unde copii sunt interziși spun că ultimul lucru de care are nevoie țara este încă un lucru care să-i facă să se gândească de două ori înainte să creeze o familie. Ei spun că Guvernul ar trebui să ia în calcul măsuri pentru schimbarea atitudinii societății față de tineri.

Sondajele de opinie sugerează că majoritatea sud-coreenilor susțin zonele fără copii. Așa că schimbarea acestor mentalități nu va fi ușoară. Dar există semne că părerile se pot schimba.

În ultimele săptămâni, a apărut o reacție negativă referitoare la zonele unde copiii sunt interziși. Asta datorită lui Yong Hye-in. Este mamă și parlamentar. Pentru a sfida regula, de Ziua Copilului, și-a dus fiul de 2 ani la o ședință a Adunării Naționale, unde bebelușii nu au voie de obicei. „Viața de zi cu zi cu copiii nu este ușoară. Societatea noastră trebuie să renască într-una în care copiii sunt incluși”, le-a spus ea colegilor parlamentari.

Pe insula Jeju, un punct turistic din vârful sudic al peninsulei coreene, s-a dezbătut recent primul proiect de lege al țării care vizează scoaterea din legalitate a zonelor fără copii. Dacă ar fi adoptat, s-ar aplica doar insulei, dar mulți cred că tot este un pas înainte. Ideea vine pe fondul preocupărilor tot mai mari că limitele de vârstă impuse de multe pensiuni și locuri de campare de pe insula dependentă de turism ar putea afecta reputația de ospitalitatate. Bonnie Tilland, lector universitar specializat în cultura sud-coreeană, a explicat: „Familiile cu copii care călătoresc la Jeju în vacanță sunt nemulțumite dacă conduc la o cafenea pitorească doar pentru a li se spune că nu au voie să intre cu cei mici”.

Alți critici spun că problema este mult mai profundă decât eventualele pierderi financiare ale unor afaceri. Unii văd zonele fără copii ca pe un act nejustificat de discriminare în funcție de vârstă, care contravine constituției coreene.

În 2017, Comisia Națională pentru Drepturile Omului din Coreea a considerat că zonele fără copii au încălcat dreptul la egalitate și a cerut întreprinderilor să pună capăt acestei practici în ceea ce a fost prima declarație oficială pe această temă a unei instituții de stat. A citat clauza 11 din constituție, care interzice discriminarea pe baza de gen, religie sau statut social și a subliniat o convenție a ONU care stipulează că „Niciun copil nu trebuie tratat incorect sub nicio formă”. Hotărârea a venit ca răspuns la o petiție a unui tată a trei copii, care a fost respins de la un restaurant italian din Jeju. Dar nu este obligatoriu din punct de vedere legal, iar criticii spun că popularitatea continuă a zonelor fără copii evidențiază cât de greu va fi să schimbi mentalitatea oamenilor.

Se crede că zonele fără copii au devenit populare în Coreea de Sud din 2012, când un copil a fost opărit accidental la un restaurant. Mama celui mic a devenit foarte activă pe rețelele sociale și a criticat vehement restaurantul. Inițial, a existat multă simpatie publică pentru mamă, deoarece cazul nu părea singular. Mai fuseseră și alte incidente în care localurile au fost forțate să plătească despăgubiri, în urma accidentelor în care erau implicați copii.

Dar starea de spirit a publicului a început să se schimbe după ce au apărut imagini ale camerelor de securitate care îl arată pe copil alergând cu câteva clipe înainte, a spus Tilland. Mulți au început să dea vina pe mamă pentru că nu a putut controla comportamentul copilului ei.

Bonnie Tilland, lector universitar specializat în cultura sud-coreeană, a povestit: „Apoi, în următorii câțiva ani, au avut loc discuții pe rețelele sociale despre drepturile și responsabilitățile părinților și tutorilor copiilor mici în spațiile publice și în afacerile private”. Până în 2014, spune ea, zonele fără copii au devenit o priveliște familiară, „cel mai frecvent în cafenele, dar și în unele restaurante și alte afaceri”.

Un sondaj realizat în 2021 de Hankook Research a constatat că mai mult de 7 adulți din 10 au fost în favoarea ideii și mai puțin de 2 din 10, împotrivă. Și nu doar adulții fără copii îi susțin. În Coreea de Sud, dreptul la pace și liniște este atât de larg recunoscut, încât chiar și mulți părinți consideră zonle fără copii rezonabile și justificate.

„Când ies cu copilul meu, văd o mulțime de situații care mă pot face să mă încrunc. Nu este greu să găsești părinți care nu-și controlează copiii, provocând daune facilităților și altor persoane. Asta mă face să înțeleg de ce există zone interzise pentru copii”, a spus Lee Yi-rang, o mamă a unui băiețel de doi ani. Mamă a doi copii, Lee Ji-eun din Seul este de acord. Ea crede că cel mai bine este ca afacerile să decidă singure dacă includ sau exclud copii.

Nu toți părinții sunt atât de înțelegători. Kim Se-hee, tot din Seul, a spus că se simte „atacată, când văd o pancartă pentru interzicerea copiilor. Deja există atât de multă ură împotriva mamelor în Coreea, cu termeni precum „mom-choong” („mamă gândac”, un termen adesea folosit pentru a descrie mamele cărora le pasă doar de copiii lor, în disprețul celorlalți) și cred că zonele fără copii validează acest lucru: un fel de sentiment negativ față de mame”, a spus ea.

Nu doar copiii sunt vizați de interdicții în anumite spații. Pe Jeju, nu este neobișnuit să vezi semne la camping sau la casele de oaspeți care stipulează și limite de vârstă superioare pentru potențiali oaspeți. Există „zone fără adolescenți” și „zone fără seniori”, de exemplu, și chiar o mulțime de zone care vizează pe cei care se află undeva între ele. Un restaurant din Seul a ajuns cunoscut, după ce a „declinat politicos” persoanele de peste 49 de ani, pentru că a susținut că bărbații din acea categorie de vârstă ar putea hărțui personalul feminin. Iar în 2021, un teren de camping din Jeju a stârnit dezbateri aprinse cu o notificare în care se spunea că nu acceptă rezervări de la persoane în vârstă de 40 de ani sau mai în vârstă. Invocând dorința de a menține zgomotul și consumul de alcool la minimum, acesta a afirmat o preferință pentru femeile de 20 și 30 de ani. În 2018, o cafenea din Seul s-a declarat „zonă fără rapperi”, „zonă fără YouTube” și chiar „zonă fără profesori”.

Cele mai multe astfel de zone susțin că impun interdicțiile pentru a nu deranja alți clienți. De exemplu, zonele fără YouTube au devenit populare ca răspuns la o tendință cunoscută sub denumirea de „mukbang” („mănâncă” și „transmite”), în care unii coreeni se filmau mâncând în restaurante, fără a avea consimțământul celorlalți.

Un articol de Arina Delcea