Coreea de Nord va primi vaccinul anti covid AstraZeneca/Oxford
COVAX Facility va distribui 1,992 de milioane de doze de vaccinuri AstraZeneca /Oxford produse de Serum Institute of India în Coreea de Nord până în prima jumătate a acestui an.
Programul COVAX, care asigură vaccinuri ţărilor sărace, este coordonat de Alianţa pentru vaccinuri (GAVI), Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Coaliţia pentru inovaţii în domeniul pregătirii pentru epidemii (CEPI) şi UNICEF.
Până la această dată, Coreea de Nord nu a raportat niciun caz de COVID-19, conform site-ului OMS.
(sursa: Agerpres)