Coreea de Nord a lansat o rachetă în direcția Japoniei

29 august 2017, 08:51

Conform Reuters, care citează oficiali niponi și sud-coreeni, regimul de la Phenian a lansat o rachetă care a trecut peste Japonia și a căzut în largul insulei Hokkaido marți dimineață. Un „proiectil neidentificat” a fost lansat din Sunan, în apropiere de Phenian, în jurul orei locale 05:57 (luni 20:57 GMT), potrivit unui comunicat al Statului Major sud-coreean, care a precizat că proiectilul a fost lansat în direcția „est” și „deasupra” Japoniei. „Coreea de Sud și SUA sunt pe cale să analizeze în comun detaliile”, se mai spune în comunicat.

Racheta a trecut, se pare, deasupra Japoniei, potrivit agenției nipone de presă Kyodo. Japonia va lua „toate măsurile” necesare pentru a asigura securitatea populației, a reacționat premierul Shinzo Abe.

Purtătorul de cuvânt al premierului nipon, Yoshihide Suga, a declarat că racheta lansată reprezintă o „amenințare serioasă și gravă la adresa securității” Japoniei. El a indicat că racheta a survolat insula Hokkaido și a căzut la o distanță de 1.180 km de ea în apele Oceanului Pacific. Proiectilul a traversat o distanță de 2.700 km la o altitudine maximă de zbor de 550 km.

Potrivit experților, a fost se pare un test cu rachetă Hwasong 12 cu rază intermediară de acțiune.

Coreea de Nord a lansat sâmbătă trei rachete cu rază scurtă de acțiune în Marea Japoniei într-un moment în care zeci de mii de soldați americani și sud-coreeni participau la manevre comune în peninsulă.

Racheta lansată marți duce la o escaladare suplimentară din partea Phenianului, care a amenințat recent să efectueze o salvă cu mai multe rachete în direcția teritoriului american din Guam. Un astfel de tir ar survola în orice caz arhipelagul nipon.

În 2009, un proiectil nord-coreean a trecut peste teritoriul japonez, fără incidente, dar a determinat o puternică reacție imediată din partea Tokyo.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite