Coreea de Nord a desfășurat un test „important” în cadrul „fazei finale” de dezvoltare a unui satelit spion

Rețea de sateliți pentru internet. Serviciul de internet prin satelit Starlink
Rețea de sateliți pentru internet. Serviciul de internet prin satelit Starlink
19 decembrie 2022, 08:55

Anunţul Phenianului vine în contextul în care duminică armata sud-coreeană a detectat lansarea a două rachete balistice cu rază medie nord-coreene, după un an marcat de o serie-record de astfel de teste de armament, transmite Agerpres.

Tirurile de duminică au constituit „un test important al fazei finale de dezvoltare a unui satelit de recunoaştere”, a afirmat un purtător de cuvânt al Direcţiei naţionale de dezvoltare aerospaţială al Coreei de Nord, citat de agenţia de presă de stat KCNA.

Testul realizat duminică de la baza de lansare de sateliţi de la Sohae (nord-vest, nu departe de graniţa cu China) a permis validarea unor „elemente tehnice importante”, în special captarea de imagini din spaţiu, precum şi prelucrarea şi transmiterea de date prin intermediul dispozitivelor de comunicaţie. Satelitul „de probă” – dotat cu camere, sisteme de control şi baterii – a atins o altitudine de 500 de kilometri, a precizat agenţia.

Cotidianul Partidului muncitoresc nord-coreean, Rodong Sinmun, a publicat două fotografii alb-negru ce par să arate Coreea de Sud văzută din spaţiu.

Dezvoltarea unui satelit de recunoaştere s-a aflat între proiectele-cheie ale Phenianului în materie de apărare dezvăluite anul trecut de liderul nord-coreean Kim Jong Un. Experţii consideră că dezvoltarea unui astfel de satelit ar putea servi Coreei de Nord ca „acoperire” pentru testarea de rachete balistice intercontinentale, care necesită în mare parte aceeaşi tehnologie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite