Copil terorizat şi umilit de un unchi costumat în Moş Crăciun. Imagini cu puternic impact emoţional

8 decembrie 2017, 13:37

Filmuleţul a ajuns şi la tatăl copilului care locuieşte în alt oraş. Protecţia Copilului şi Poliţia au început anchete.

În imagini se observă că în încăpere se află și mama copilului, care îi cere băiețelului să îi promită moșului deghizat că va fi cuminte, dar și un alt minor, o fată, care este pusă să stea în genunchi în fața bărbatului și să rostească o rugăciune.

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud s-a autosesizat după vizionarea materialului video. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Crina Sîrb, polițiștii au reușit să îl identifice pe cel care apare costumat în Moș Nicolae, în persoana unui bărbat de 40 ani din comuna Bistrița Bârgăului, și pe mama copilului, o femeie de 31 ani din aceeași localitate.

Acum, mama recunoaşte că unchiul a exagerat. Printre lacrimi spune că îşi iubeşte copilul.

În cauză s-a deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.

De asemenea, polițiștii au sesizat la rândul lor Protecția Copilului și au cerut acordarea de asistență psihologică băiețelului de 5 ani.

Ancheta va depinde şi de poziţia tatălui natural care însă nu a vorbit public nici depsre incident, nici despre viitorul copilului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite