Copil rănit după ce a tăiat un cartuș. Acesta a explodat, iar așchiile l-au lovit în față și pe corp

26 august 2020, 12:22

Băiatul a fost trimis, ieri, cu vacile în apropierea localității Hadâmbu. În pădure a găsit pe jos un cartuș. Neștiind ce este, el a arătat obiectul mamei și mătușii sale, iar acestea i-au spus să îl arunce.

Curios, copilul a strâns cartușul într-o menghină și a încercat să îl taie cu un ferăstrău. Acesta a explodat, iar așchiile l-au lovit în față și pe corp.

El a fost transportat cu salvarea la spitalul Sfânta Maria din Iași și este în afara oricărui pericol, dar medicii încearcă să își dea seama cât de adânci sunt rănile și dacă va rămâne cu sechele.

Anchetatorii au vorbit cu bunica minorului, care le-a spus că acest cartuș nu arăta ruginit precum cele descoperite din Al Doilea Război Mondial. Cel mai probabil, este vorba despre un cartuș de vânătoare. În acest caz a fost demarată o anchetă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite