Ambiţiile fără margini ale unor părinţi ajung uneori să taie aripile propriilor copii. E şi cazul unui băiat de 13 ani care a ajuns la spital după ce a fost bătut până la sânge de propria mamă. Motivul este halucinant: băiatul, deşi eminent la şcoală, nu învăţa suficient de mult, cât îi cerea mama. Culmea este că femeia, de profesie medic, nu ar fi la primul gest de acest fel.
Acesta e tratamentul pe care l-ar fi primit din partea mamei unul dintre cei mai buni elevi colegiului Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu. Motivul de nemulțumire al femeii ar fi, paradoxal, chiar rezultatele la învățătură.
Astăzi, nemultumită că fiul ei vroia să nu mai participe la un proiect la fizică, s-ar fi năpustit asupra lui, lovindu-l cu bestialitate. Copilul a fugit pe scări unde a fost văzut de o vecină care a și sunat la 112. A fost transportat apoi la spital.
Incidentul este inexplicabil pentru profesorii copilului.
Mama băiatului, medic la centrul medical al Ministerului de Interne din Gorj este cercetată pentru violențe în familie si, dacă va fi gasită vinovată, riscă să fie decazută din drepturile părintești.
Un caz similar, tot cu o mamă, medic de meserie, a fost și la Suceava. Femeia este cercetată penal în stare de libertate, după ce s-a descoperit că își droga copii cu morfină și antidepresive pentru ca aceștia să fie cuminți.