Noi reguli la clasa pregătitoare. Copiii vor fi repartizați în clase prin tragere la sorți în ședință publică sau în ordine alfabetică

4 februarie 2020, 08:52

În plus, repartizarea învățătoarelor la clasa se va face prin tragere la sorți, astfel încât școlile nu vor mai putea face liste de copii pentru o anumită învățătoare.

Noua procedură este recomandată de ISMB care susține că acest lucru va opri suprapopularea unor clase, riscurile de segregare și discriminare a elevilor și a cadrelor didactice.

Sistemul funcționează deja, de patru ani, în Timiș, după ce Consiliul Național de Combatere a Discriminării a constatat că mai mulți elevi au fost marginalizați pentru că nu au beneficiat de șanse egale la înscriere.

Recomandarea nu este obligatorie, astfel încât directorii școlilor pot găsi și alte variante de selecție a cadrelor didactice care predau la clasa pregătitoare.

Elaborarea procedurii aparține fiecărei unități școlare în parte, iar inspectorii școlari vor verifica dacă aceasta este transparentă.

Inspectoratul Școlar nu poate legifera o astfel de măsură, acest lucru fiind în sarcina Ministerului Educației, explică sursele citate.

Conform legii, părinții nu pot alege clasa sau școala unde va studia copilul, această repartiție fiind în funcție de cartierul sau strada unde locuiesc și, mai apoi, în funcție de criteriile stabilite de fiecare școală în parte.

În anul 2019, Școala 195 din Capitală a implementat repartizarea computerizată, fapt ce a dus la nemulțumirea părinților și care s-a soldat, în final, la demisia directorilor unității școlare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite