COPII CU GREUTATE. Medic: “Zahărul este cel mai periculos drog legal”

30 iunie 2017, 20:34

SEMNEAZĂ ŞI TU PETIŢIA PENTRU INTRODUCEREA ORELOR DE NUTRIŢIE ÎN ŞCOLI ŞI LUPTĂ ALĂTURI DE TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ ÎMPOTRIVA OBEZITĂŢII INFANTILE!

Nu e de mirare atunci că diabetul zaharat afectează 11,6% din populaţia adultă României, adică 1,8 milioane de oameni din populaţia adultă, cu vârste între 20 şi 79 de ani, în timp ce media europeană este de 8 %.

Nimeni nu a făcut însă, până acum, o statistică pentru copii, în România. Organizaţia Naţiunilor Unite recomandă ca pentru consumul de zahar să existe programe ca şi pentru tutun şi alcool, fiind considerat la fel de nociv.

Mădălina Mărgineanu, în vârstă de 12 ani, din Hunedoara, este doar unul dintre copiii care, din cauza obezităţii, s-a îmbolnăvit de diabet. Şi de aici- alte complicaţii.

“Din păcate, acum avem diabet zaharat tip II şi la copii. Pe lângă faptul că aceşti copii nu mai pot să se mişte ca lumea, intervin agresiuni asupra articulaţiilor. Este afectat şi aparatul cardio-vasculator, respiraţia. Copilul aleargă doi paşi, nu mai poate respira şi se aşază”, spune Ana Aurelia Chiş Şerban, preşedintele Societăţii de Medicină de Familie Hunedoara.

Pe lângă toate aceste complicaţii şi kilogramele în plus, Mădălina suportă şi răutăţile colegilor. La această viaţă îi condamnă părinţii pe copiii pe care îi lasă să consume zilnic dulciuri şi sucuri. Consumul de alimente şi băuturi bogate în zahăr e responsabil de apariţia obezităţii şi a diabetului de tip II.

„Cel mai periculos drog legal este zahărul. Este principalul conservant din toate alimentele şi îl regăseştii în cantităţi excesive în băuturile carbogazoase. O băutură de 330 de ml are echivalentul a 24 de linguriţe de zahăr! Atenţie, 24 de linguriţe de zahăr, care ajung în organism cu o rapiditate năucitoare! Atât de mare este viteza, încât organismul trebuie să îşi pună în funcţiune toate resursele enzimatice şi accesoriile, pe lângă insulină, pentru a face faţă asaltului”, avertizează Gabriel Diaconu, medic psihiatru.

Suntem otrăviţi cu bună ştiinţă cu zahăr. Există în peste 80 la sută din alimentele de pe piaţă şi, mai ales, în sucuri. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca doza zilnică a unui adult să nu depăşească 25 de grame de zahăr, adică 6 linguri, iar pentru copii 12 grame, adică 3 linguri.

Românii mănâncă zilnic cel puţin porţie dublă, 12 linguri, ajungându-se ca într-un an, un singur român să consume aproximativ  30 de kilograme de zahăr, pe care-l ia doar din alimentele de bază şi din sucuri.

Producătorii îl folosesc tocmai pentru că zahărul creează dependenţă şi, ca orice drog, cere să fie consumat şi mai mult.

Organizaţia Naţiunilor Unite a atras atenţia că, la nivel mondial, afecţiunile cardiace, diabetul şi cancerul, provocate de consumul de alimente pline de zahăr, ucid anual 35 de milioane de oameni. În plus, numărul persoanelor obeze l-a depăşit pe cel al persoanelor  subnutrite. În ultimii 50 de ani, consumul de zahăr la nivel mondial s-a triplat. Specialiştii spun că efectele nocive ale acestui aliment au provocat o criză a sănătăţii publice şi că zahărul trebuie tratat la fel ca tutunul şi alcoolul.

Specialiştii ne sfătuiesc ca din alimentaţia copiilor să fie eliminate toate produsele procesate, zahărul şi mezelurile.

La finalul reportajelor care constituie campania „Copii cu greutate” vom invita cei mai prestigioşi experţi în domeniu într-o dezbatere având „cărţile pe masă”.

Campania se derulează pe tot parcursul lunii iunie, în Telejurnalul de la ora 19.00, de luni până vineri.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite