Copii contaminați cu stafilococul auriu la Maternitatea Giulești. Nou născuții au fost internaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu

7 mai 2019, 15:39

Trei bebeluşi născuţi la Maternitatea Giuleşti au ajuns în ultimele două săptămâni la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală. Doi aveau manifestări cutanate iar unul, probleme respiratorii. Toţi erau contaminaţi cu stafilococ auriu meticilino rezistent, o bacterie periculoasă.

În spital mai este internat un singur bebeluş, un băieţel. Părinţii l-au dus la spitalul Grigore Alexanrescu pe 4 mai, la două săptămâni de la naştere, pentru că avea febră și probleme respiratorii. Investigaţiile au arătat că e contaminat cu stafilococ auriu rezistent la antibiotice

Medicii de la Spitalul Grigore Alexandrescu au anunţat Direcţia de Sănătate Publică. Inspectorii DSP vor merge la maternitatea Giulesti şi vor verifica dacă sunt respectate normele de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor.

DSP a cerut maternităţii să ofere informaţii referitoare la data internării mamelor, naşterea copiilor si diagnosticul la externare. Au fost solicitate și măsurile instituite în ceea ce privește investigarea posibilului focar, precum și rezultatele probelor prelevate de angajați din spital.

Reprezentanţii spitalului nu au comentat până acum. Însă au cerut Direcției de Sănătate Publică date referitoare la copiii născuți prin cezariană în ultima lună, posibil contaminați cu această bacterie și internați în alte spitale.

La finalul anului trecut, maternitatea a fost închisă pentru a se face dezinfecţie, după ce 45 de bebeluşi născuţi acolo au fost contaminaţi cu stafilococ. Probele au arătat că unii angajaţi nu respectau protocoalele şi regulile igienico-sanitare. Cele mai mari amenzi le-au primit directorul medical şi şeful secţiei de neonatologie: câte 2.000 de lei. Spitalul a fost amendat cu 10.000 de lei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite