Copii agresați la o grădiniță în Italia. Trei educatoare care îi băteau pe micuți sunt arestate la domiciliu

25 noiembrie 2017, 13:16

Țipete, îmbrâceli, violență psihică, pedepse disproporționate. Teroarea se instalase în doua clase ale grădiniței Korczak din Vercelli, un oraș din nordul Italiei, nu departe de Torino.

Ancheta a început în urma unei plângeri depuse de o mămică. În scurt timp, i s-au alăturat și alți părinți, așa că poliția a instalat în clădire 11 camere ascunse.

Din 8 grupe de copii, în două s-au descoperit probleme incredibile. Micuții erau agresați în timpul mesei, aveau mereu vânătăi, erau scoși în palme din clasă. Au fost probate nu mai puțin de 52 de episoade de violență asupra copiilor cu vârste între 3 și 5 ani.

Nicio declarație, până în acest moment, de la conducerea grădiniței care, ironia sorții, poartă numele Janusz Korczak, un pedagog polonez ce a militat întreaga viață pentru drepturile copilului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite