Copaci căzuți în Pasul Gutâi, zonă aflată sub cod galben de vânt puternic. Traficul este blocat marți dimineață

Traficul rutier este întrerupt marți dimineața pe DN 18 Sighetu Marmației – Baia Mare, în Pasul Gutâi, județul Maramureș, unde mai mulți copaci au căzut pe carosabil.

29 Decembrie 2020, 08:20 (actualizat 29 Decembrie 2020, 08:28) Știrile TVR |
DN 18, Pasul Gutâi / FOTO: Autor: LEONTIN CUPAR Credit: AGERPRES/ FOTO, foto.agerpres.ro

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, se intervine pentru îndepărtarea arborilor și pentru reluarea circulației.

Acoperișul unui bloc din localitatea Aleșd, Bihor, a fost doborât de vântul puternic din noaptea de luni spre marți. Trei mașini au fost avariate, iar un geam al unui apartament de la parter a fost spart.

Județele din vestul țării, printre care și Maramureș, sunt marți dimineața, până la ora 10.00, sub avertizare Cod galben de vânt.

În județele Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea și Gorj este în vigoare, tot până la ora 10.00, o avertizare Cod portocaliu.

Potrivit meteorologilor, în Carpații Meridionali, îndeosebi la altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 120-140 km/h, spulberând puternic zăpada și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 19°C
IASI 13°C 8°C
CLUJ 12°C 15°C
CONSTANTA 18°C 20°C
CRAIOVA 13°C 15°C
BRASOV 15°C 17°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI