Copac căzut peste o mașină, în Iacobeni, Suceava. În autoturism se afla o familie cu doi copii din București. Femeia a murit la scurt timp după incident

4 februarie 2021, 14:42

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 13.00, pe DN 17, în apropiere de Vatra Dornei. Arborele a fost doborât de vânt și a căzut  pe mașina familiei care se îndrepta spre stațiune. În autoturism erau doi soți împreună cu cei doi copii ai lor.

Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, aflat la volan, și copiii au reușit să iasă din mașină. Femeia, însă, a rămas prinsă înăuntru.

La fața locului au ajuns pompierii militari de la Vatra Dornei și un echipaj SMURD. În ciuda manevrelor de resuscitare, a fost declarat decesul femeii.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Arborele căzut aparține Direcției Silvice Suceava- Ocolul Sivic Iacobeni. La ultima revizie nu au fost semne vizibile că ar avea probleme.

Astăzi, în zona de vest și nord-vest a județului Suceava vântul a suflat cu putere și a rupt mai mulți arbori.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite