COP28 | Preşedintele României, întrevedere cu John Kerry. Iohannis a subliniat importanţa extinderii cooperării cu SUA în privind energia cu emisii reduse de dioxid de carbon

John Kerry şi Klaus Iohannis
John Kerry şi Klaus Iohannis
3 decembrie 2023, 14:58

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis a reiterat angajamentul ţării noastre de a coopera strâns cu Statele Unite în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei nucleare mai noi, reactoarele modulare mici.

Şeful statului a remarcat că tot mai mulţi actori economici şi investiţionali doresc să se implice în limitarea şi gestionarea schimbărilor climatice alături de guverne, ceea ce arată că acţiunea climatică poate fi accelerată şi eficientizată. În acest context, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat nevoia de a consolida cooperarea cu Statele Unite în ceea ce priveşte economia verde şi în special fabricarea de tehnologii verzi în România.

Întrevederea lui Klaus Iohannis cu John Kerry a avut loc în marja participării la Conferinţa Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28), în Dubai, Emiratele Arabe Unite.

Întrevederea vine în contextul dorinţei de a extinde componenta legată de schimbări climatice, mediu şi tranziţie verde a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite. În pregătirea COP28 a existat o cooperare foarte bună între România şi Statele Unite în domenii legate de energia cu emisii reduse de dioxid de carbon sau de managementul eficient al carbonului, menţionează sursa citată.

În contextul COP28, România se alătură şi la Global Methane Pledge (Angajamentul Global privind Metanul), o iniţiativă susţinută de SUA şi de Uniunea Europeană. Iniţiativa presupune reducerea cu 30% la nivel global până în 2030 a emisiilor de metan.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă