COP27. Peste 25 de state se angajează că până în 2030 să pună capăt despăduririlor haotice. Va fi creat un fond de miliarde de dolari care să susțină acest efort

7 noiembrie 2022, 18:27

Ne îndreptăm spre o climă de iad a spus secretarul general ONU în deschiderea evenimentului.Antonio Guterres a avertizat că daca tarile lumii nu înțeleg să colaboreze acum, atunci generațiile viitoare vor fi condamnate la o catastrofă climatică.

Milioane de oameni au ajuns să se refugieze din calea furiei naturii. Din cauza schimbărilor climatice feneomenele extreme au pus deja stăpânire pe o bună parte de pe planetă. Fie că vorbim de secetă sau furtuni devastatoare, nota de plată vine la cei mai săraci.

Antonio Guterres, secretar general ONU: Această conferinţă a ONU privind schimbările climatice este un semnal de alarmă că răspunsul este în mâinile noastre şi că ceasul ticăie. Ne luptăm pentru vieţile noastre şi pierdem. Emisiile de gaz cu efect de seră cresc, la fel şi temperatura globală şi planeta noastră se apropie de punctul în care haosul climatic va fi ireversibil.

În marja summitului s-a creat un grup alcătuit din peste 25 de state care se angajează că până în 2030 să pună capăt despăduririlor haotice.

Grupul a anunțat și crearea unui fond de miliarde de dolari care să susțină acest efort.

Al Gore, fost vice-preşedinte al SUA: Toţi avem o problemă de credibilitate. Vorbim, începem să reacţionăm, dar nu facem suficient. E o alegere dacă vom continua la fel.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că România va susține în Egipt „angajamentul de neutralitate climatică al Uniunii Europene până în 2050″

Klaus Iohannis: Schimbările climatice nu sunt un concept abstract, ci o realitate cotidiană, cu consecințe asupra sănătății umane, a naturii și a economiei. Țara mea, România, s-a confruntat anul acesta cu o secetă severă, cu implicații negative asupra alimentării cu apă, a producției hranei și a generării de electricitate.  Așadar, eforturile de adaptare sunt cruciale pentru creșterea rezilienței atât a societăților, cât și a ecosistemelor care se confruntă cu riscuri climatice.

Pe agenda COP27 de la Sharm El-Sheikh se regăsesc teme precum adaptarea la schimbările climatice, mecanismul internaţional pentru pierderi şi daune asociate schimbărilor climatice, finanţarea acţiunii climatice şi dezvoltarea şi transferul tehnologiilor, dar şi promovarea egalităţii de gen inclusiv în contextul schimbărilor climatice.

Citește și

Klaus Iohannis, la Summitul implementării climatice de la Sharm El-Sheikh. ”Schimbările climatice nu sunt un concept abstract, ci o realitate cotidiană. România s-a confruntat anul acesta cu o secetă severă”

COP27: Secretarul general al ONU avertizează că ne îndreptăm spre o climă de iad. Dacă țările nu colaborează, generațiile viitoare sunt condamnate la o catastrofă climatică

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite