Descoperim acum un peisagist redutabil, Vadim Creţu, un artist originar din Republica Moldova, format la Bucureşti sub îndrumarea maestrului Ştefan Câlţia. Expune la Arboor. Art.rom, o galerie nou deschisă în Capitală. Vedem grădini misterioase, puse în scenă dramatic de curatorii invitați, regizorii de teatru Andreea şi Andrei Grosu.
Pe un fundal negru, tablourile lui Vadim Crețu sunt luminate astfel încât să-ți absoarbă privirea. Grădinile pe care le pictează sunt adevărate labirinturi vegetale, luxuriate și neliniștitoare. Artistul spune că pictura pornește întotdeauna de la o stare care-l inspiră.
Poziționată central, o pânză de mari dimensiuni glosează pe marginea relației dintre trecut și prezent.
Un tradiționalist la nivel formal, Vadim Crețu își asuma și reinterpretează rigorile tradiției.
Vadim Crețu e și un portretist de calibru. A realizat portretele mai multor membri ai casei regale, regele Mihai, regina Elena și principesa Margareta.