COOLTURA. Un caz controversat: „Arca” lui Virgil Scripcariu și despăgubirile în instanță

20 martie 2021, 09:48

La momentul montării Arcei pe un spațiu verde de pe bulevardul Magheru, în decembrie 2007, terenul era domeniu public. Iar avizul cerut pentru instalare a venit de la Administraţia domeniului public.

Acum sculptorul Virgil Scripcariu, autorul lucrării și librăria Cărturești s-au trezit că trebuie să-i plătească 160.000 de Euro celui care a devenit între timp proprietarul parcelei din fața librăriei.

Reclamantul a cumpărat terenul împreună cu drepturile litigioase „prezente, trecute și viitoare”. Prin urmare, a avut dreptul de a înainta o acțiune în instanță, reclamând un prejudiciu produs de lipsa de folosință a terenului.

Arca lui Noe a fost realizată pentru festivalul Europalia din 2007 și a fost expusă câteva luni la Bruxelles în curtea Muzeului de Artă de acolo. După care a ajuns pe Magheru, în București, ca o acțiune culturală urbană. Nici librăria, nici sculptorul n-au avut vreun avantaj financiar din expunerea lucrării.

În prima fază, instanța le-a dat câștig de cauza sculptorului și librăriei, considerând că n-a existat niciun prejudiciu, la recurs, reclamația noului proprietar a fost admisă.

Acum, banii ceruți ca despăgubire pentru folosirea terenului, 160 de mii de euro plus taxe de judecată, sunt blocați până la soluționarea noii contestații depuse de Cărturești și sculptor. Cum decizia nu mai poate fi atacată pe fond, recursul vizează cuantumul sumei cerute, care e foarte mare.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite