COOLTURA Premii pentru "Spirala", de Cecília Felméri, o dramă psihologică despre dificultatea de a lăsa în urmă trecutul

"Spirala", primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost premiat la festivalurile de la Varșovia şi Salonic. E o dramă psihologică despre dificultatea de a lăsa în urmă trecutul și despre felul în care viața noastră și ciclurile naturii sunt profund legate. Deocamdată, premiera lui s-a amânat, din cauza pandemiei. Ce e cert e că filmul va fi prezentat anul viitor la TIFF.

05 Decembrie 2020, 17:26 (actualizat 05 Decembrie 2020, 17:28) |
Premii pentru Spirala
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Povestea din "Spirala" are ca decor un peisaj feeric, o casă izolată pe malul unui lac unde trăiește un cuplu - Bence și Janka. Viața lor e reglată de pescuit și de ritmurile naturii.

Moartea femeii bulversează totul și, din acest punct, filmul devine o dramă psihologică, în care regizoarea explorează cu multă finețe suferința umană.

Bogdan Dumitrache are partitura principală din film. Îl interpretează pe Bence, un rol greu, pe care-l achită excelent. Reușește să redea tot parcursul psihologic al personajului care-și pierde partenera și trebuie s-o ia de la capăt.

Această interpretare vine în linia altor două roluri care l-au consacrat - fiul din "Poziția copilului", filmul lui Călin Netzer, premiat cu Ursul de Aur la Berlin în 2013, sau tatăl răvășit de dispariția băiatului său din "Pororoca", al lui Constatin Popescu.

"Spirala" e un lungmetraj cu gestație lungă și a fost filmat lângă Budapesta.

În "Spirala", Bogdan Dumitrache le are partenere pe două dintre cele mai apreciate actrițe maghiare din noua generație - Diána Magdolna Kiss și Alexandra Borbély, pe care ne-o amintim din "Despre trup și suflet"/ "On Body and Soul", filmul premiat la Berlin acum 3 ani.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CULTURĂ
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 4°C
IASI 2°C 3°C
CLUJ 0°C -1°C
CONSTANTA 4°C 2°C
CRAIOVA 4°C 4°C
BRASOV -2°C -2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI