COOLTURA Emil Cioran, personaj de benzi desenate. Interviu în exclusivitate cu ilustratorul Patrice Reytier: „Lui Cioran nu-i plăceau mulţimile, prefera să fie singur. Am respectat asta”

Emil Cioran a devenit personajul unor benzi desenate însoțite de aforisme inedite ale filosofului român și reunite sub titlul „Nu putem trăi decât la Paris”.

– Credeţi că stilul lui Cioran, exigenţa lui în privinţa clarităţii merg foarte bine cu banda desenată.

– Da. Merg foarte bine cu un anumit stil de bandă desenată, cel cu linii precise. Acest stil grafic, de altfel, predomina pe vremea lui Cioran. Dac-ar fi trebuit să adaug şi muzică, aş fi ales Bach. Când am desenat mi s-a părut firesc să merg pe liniile acestea precise, stilul acelor ani, anii ’60.

– Sunt aformisme inedite.Aţi căutat texte mai puţin cunoscute ale lui Cioran?

– Desigur. La început am lucrat cu aforisme din cărţile publicate la editura Gallimard, apoi am avut şansa să-mi parvină aforisme inedite de la Pierre Alechinsky şi de la alţii. Am mai găsit la biblioteca Ducey. Am adunat 80 de aforisme, cât pentru un mic volum de benzi desenate,
dar pentru o carte ar fi fost prea puţin, vreo 8 pagini. Sunt texte abandonate şi e păcat. Pentru că aceste aforisme sunt de valoare, pot sta foarte bine alături de cele din „Silogismele amărăciunii”.

– Titlul e provocator şi ironic. Ironia o descoperim la sfârşit. „Nu se poate trăi decât la Paris? E locul ideal să-ţi ratezi viaţa”, răspunde Cioran.Aţi introdus câteva personaje la finalul cărţii.

– Lui Cioran nu-i plăceau mulţimile, prefera să fie singur. Am respectat asta. Nu l-am pus în compania altor personaje pentru că prefera să fie singur. Cât priveşte titlul, „Nu se poate trăi decât la Paris, locul ideal unde să-ţi ratezi viaţa”, această frază Cioran o spunea des multora.
Inclusiv editoarei, Lidia Breda. Ea a ales să punem prima parte a frazei ca titlu al cărţii. În concluzie, am lăsat la sfârşit a doua parte: „locul ideal să-ţi ratezi viaţa”, pentru că ăsta e spiritul lui Cioran, să înceapă o frază şi s-o termine spunând exact contrariul.

– Să vorbim despre Cioran ca personaj al cărţii dumneavoastră. Descoperim un plimbăreţ neobosit şi un Paris pustiu. Am spune un oraş închis, carantinat.

– Toate ilustraţiile au fost desenate înainte de închiderea din pandemie. Nu există nicio legătură, aşadar, cu acest lucru. Parisul pustiu are legătură cu Cioran. Cioran căuta aleile cele mai goale din grădina Luxembourg. Când era foarte frumos afară şi era prea multă lume, Cioran se întorcea la el acasă şi spunea: „S-a stricat şi Luxembourg!”. Când pleca la plimbare prin Paris, nu cred că ştia exact pe unde va merge. Mergea pur şi simplu, alegând locurile cele mai pustii.

– Descoperim şi mizantropia lui Cioran, „expert în oroarea vieţii”, cum apare în cartea dumneavoastră. În aforismele sale se sprijină doar pe contemplarea norilor, pe muzică şi pe râs.

– Aşa e. Ionescu, bun prieten cu Cioran, îi spunea: „Sunteţi vesel şi scrieţi lucruri triste”. Eu sunt exact invers.

– Dle Reytier, vă gândiţi la versiune în limba română a cărţii?

– Despre asta ar trebui vorbit cu editorul, dar ar fi o sugestie foarte bună de făcut.