COOLTURA „Din senin” – zeci de lucrări achiziționate după un apel către artiști, expuse la Muzeul de Artă Recentă MARe

10 octombrie 2020, 13:32

Felul în care s-a desfășurat campania de achiziții de artă contemporană la MARe e o excepție în procedura de lucru a muzeului.

De obicei, lucrările erau vânate, selectate astfel încât să se integreze în discursul muzeal.

Acum au răspuns apelului lansat prin campania „E albastră!” 600 de artiști, care au propus peste 7 mii de lucrări.

O piesa insolită, nou achiziționată, e un bronz al unuia dintre cei mai importanți sculptori de la noi – Neculai Păduraru. „Clicus Dacicus” e conceput în anii ’80 și turnat în ’90. Acum și-a găsit locul pe terasa Muzeului MARe.

În noul lot achiziționat de MARe au intrat lucrări semnate de consacrați ca Vasile Gorduz, Doru Covrig, Titi Ceară, Marian Zidaru sau Teodor Graur, Vlad Nanca, Maxim Liulca , dar și de artiști foarte tineri.

Turul expoziției vine cu explicațiile experte ale lui Erwin Kessler, care ne prezintă câteva dintre lucrările new entry.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Italia este înghițită lent de apele mării