COOLTURA Cinci lucrări de Thomas Demand, inspirate de povestea lui Edward Snowden

Thomas Demand: „Asta este ceea ce ar vedea el când ar deschide ochii dimineaţa. Trebuie să vă imaginaţi că se află într-un spaţiu fără ferestre unde nu ştie cât va rămâne, nu ştie cu cine să ia legătura. Nu ştie dacă va mai părăsi sau nu această încăpere vreodată. Soarta îi poate rezerva orice. Îmi imaginez că trezindu-te aici dimineaţa, cu atât mai mult cu cât eşti obsedat de ideea de supraveghere şi de faptul că orice poate fi folosit în acest scop, trebuie să ai un sentiment destul de puternic. Ai toată această infrastructură: stropitoarea şi alarma contra incendiului, difuzorul, aerul condiţionat, o lampă. Toate există în această mică cameră. Oricare dintre aceste obiecte ar putea fi un obiect pentru spionat.”

Imaginile ne arată câteva spații aparent protectoare, dar care lasă senzația de înstrăinare și alienare. E o metaforă a izolării, care capătă noi sensuri în contextul pandemiei.

Thomas Demand: „Este ca şi cum cineva ar fi complet scos din circuitul normal al vieţii. Nu poate fi vizitat, nimeni nu ştie unde este, este complet în puterea altcuiva. De altfel, de când cu pandemia, ne-am obişnuit cu toţii să trăim mai mult în spaţii mici şi cu noi înşine. Aşa că prezentarea acestor lucrări acum ne învie tot felul de amintiri legate de contexte diferite, cum ar fi cel pandemic. Există deci mai multe moduri de interpretare.”

Instantaneele precise ale lui Thomas Demand sunt rezultatul unui proces sofisticat de mimare a realității. Cu experiența lui de sculptor, mai întâi el construiește decoruri și spații ale prezentului, pe care apoi le fixează fotografic. Vedem rutina omului contemporan, cu apartamente, birouri, camere de hotel, vedem trimiteri la știință, politică și lifestyle. În cazul lui Snowden, artistul n-a fost să documenteze povestea refugiului său în Rusia, ci s-a folosit de câteva fotografii de la fața locului.

Thomas Demand:  „Am trimis un fotograf acolo să mă ajute. Am reconstruit locul în studioul nostru din Berlin, la scară 1 la 1. Am reconstruit ceva ce era deja artificial. Este versiunea artificială a unui ambient artificial, într-o situaţie artificială a vieţii cuiva. Ceea ce fac este ca în loc să scot camera în lume, aduc lumea în faţa camerei. Creez exact ce vreau să fotografiez, pentru fotografia în sine.

Pe lângă lucrările lui Thomas Demand, Muzeul de artă Recentă propune și o interogare a relației noastre cu orașul. Face o evocare a unei expoziții de acum aproape 50 de ani care apărea pe fondul unei coincidențe dureroase. În noiembrie 1974, la Galeria Nouă din București se deschidea expoziția „Arta și orașul – repere”, la doar câteva zile după intrarea în vigoare a legii privind sistematizarea teritoriului României, care a dus la demolările traumatizante din Capitală.

Pandantul din actualitate îl reprezintă lucrările artiștilor din anii 2000, care au o cu totul altă imagine a spațiului urban.