COOLTURA Cel mai mare scriitor portughez în viață, António Lobo Antunes, este invitatul de onoare al Festivalului Internațional de Poezie

António Lobo Antunes a fost de mai multe ori în România. În 2003 a primit Premiul Internațional „Ovidius”, la Constanța. E provocator, ludic. Spune, de pildă: „Sunt incapabil să vorbesc despre mine și despre cărțile mele. Nu le-am citit, doar le-am scris”.

António Lobo Antunes: „N-am nicio certitudine. Nu sunt apostolul a nimic, nici măcar al meu”.

António Lobo Antunes a scris peste 30 de romane și povestiri. Prima trilogie care l-a impus, formată din romanele „Memorie de elefant”, „Sărutul lui Iuda” și „Cunoașterea Infernului”, vorbește despre experiența traumatizantă a războiului prin care a trecut în anii ’70. Atunci a fost înrolat ca medic militar în războiul colonial din Angola. Întors de pe front, a profest ca medic psihiatru până în ’85, când s-a dedicat exclusiv scrisului..

„Probabil că literatura, cărţile sunt o formă de a eluda moartea. (…) Dar mai întâi nu ştiu ce e moartea, n-am trăit-o. Am văzut un pic moartea în timpul razboiului. E ciudat. Oare eu am fost acolo şi-am facut lucrurile acelea? Pentru că într-o situaţie extremă, reacţionezi într-o manieră neobişnuită pentru tine însuţi„.

„Pe râurile ce duc…”, cartea proaspăt tradusă în românește, se construiește pe parcursul a 15 zile de spitalizare. Domnul Antunes e bolnavul, bărbatul însingurat care trebuie să se refugieze din fața morții.

Câteva dintre romanele cele mai frumoase ale lui Antonio Lobo Antunes sunt  „Ordinea naturală a lucrurilor”, „Manualul inchizitorilor”, „Moartea lui Carlos Gardel”.