COOLTURA | Regizorul Alexa Visarion, un căutător în teatru, aniversat la ICR. O pledoarie „Împotriva uitării” și o lecție de mentorat

20 octombrie 2017, 14:24

O generație trebuie să aibă un punct solid de sprijin și acest sprijin trebuie făcut într-un nucleu de creație – regizor, actor, scenograf. Împreună să dorească nu neapărat gloria, nu neapărat succesul, nu neapărat împlinirea, ci să dorească să capete încredere că teatrul le aparține„.

Este unul dintre secretele pe care regizorul Alexa Visarion ni le-a împărtășit.

„Tinerii – am avut șansa să lucrez cu ei în țară, în Suedia, în SUA, în Brazilia, în Germania, în Islanda – tinerii sunt tot timpul avizi de a prinde și vor, odată cu ceea ce captează, energetic în primul rând, să zboare (…) Nu sunt stabilizați în ceea ce numim noi așa, câteodată, relație profesională – ‘dom’le așa e teatrul, așa trebuie făcut teatrul’. Teatrul nu e un lucru în general – el se bazează pe identitatea fiecărui artist, indiferent de domeniu – dramaturg, regizor, actor, scenograf, compozitor, coregraf. Deci eu cred că șansa pe care o avem noi, cei în vârstă, e să ne întâlnim cu generațiile tinere pentru că numai într-un dialog viu și fertil se poate naște ceea ce se numește plasma teatrului. Plasma teatrului înseamnă capacitatea teatrului de a oferi prin spectacol meditația”, spune regizorul.

„Contează foarte mult în traseul pe care îl are un artist copilăria, adolescența. Pentru mine a contat enorm Eminescu”, mărturisește Alexa Visarion.

„Am avut și doi profesori care au inițiat intrarea mea în școală – e vorba de George Rafael și de Laurențiu Azimioară, dar Penciulescu a contat foarte mult pentru că ne-am întâlnit, generații diferite fiind, pe niste direcții care ne erau asemănătoare – iubeam aceiași autori, iubeam un anumit fel de teatru și credeam, cu toate că eu eram student (…) cu Radu Penciulescu, profesorul meu, credeam că teatrul merită să fie făcut nu pentru a delecta, nu pentru a plăcea, ci pentru a pune întrebări (…) Penciulescu m-a ajutat să mă fixez înăuntrul meu, nu m-a derutat – din contră, m-a întreținut, m-a descoperit, să spunem așa. Și a mai contat întâlnirea cu marii actori – fie că ei erau colegi cu mine, ca Mircea Diaconu, Găitan, Rozorea, fie că am întâlnit personalitățile de vârf ale scenei și ecranului românesc – George Constantin, Victor Rebengiuc, Ștefan Iordache, Mircea Albulescu, Leopoldina Bălănuță și mulți, mulți alții (…) Ei reprezintă școala vie a teatrului și ei mai reprezintă ceva: viața care face prin teatru să fie mereu o problemă la zi”.

În anii ’80, Alexa Visarion a primit două burse Fulbright. A fost invitat să predea la Universitatea din Texas, în Los Angeles, New York și Boston. A fondat acum 26 de ani primul teatru independent bilingv din România – Teatrul româno-american „Eugene O’Neill”.

„Managementul este foarte important dacă el devine parte componentă a creativității, nu e în sine, nu e o chestie administrativă, organizatorică.

Managementul e o parte a creativității – una bogată, complexă, și care cheamă spre împlinire pe cei care nu  au acest dar de a se organiza bine.

Dar managementul nu trebuie să țină locul creativității. El face parte din creativitate”, spune regizorul Alexa Visarion.

Mai multe gânduri și ipoteze despre traseele de creativitate, despre polii de forță ai scenei românești și despre fenomenul cultural în general găsiți în volumul „Împotriva uitării”, editat în parteneriat cu  Institutul Cultural Român.

(w500) Alexa Visa

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă