COOLTURA | Activitatea teatrelor şi a unor instituţii de cultură a fost suspendată. Anumite spectacole vor fi transmise live online

10 martie 2020, 16:15

Pâna la sfârșitul lui martie, în Capitală, nu se mai țin spectacolele teatrelor și instituțiilor de cultură din subordinea primăriei. Printre cele vizate sunt teatrul de Comedie, Bulandra, Odeon, Nottara, Teatrul Mic, Teatrul Țăndărică, Teatrul de Revistă, Circul de stat, dar și muzee și biblioteci. Muzeul Literaturii,  unitățile din componența Muzeului Municipiului București, Palatele brâncovenești, Biblioteca Metropolitană, suspendă evenimentele culturale și vizitele grupurilor de elevi. Muzeul Național de Artă  nu mai face tururi ghidate și ateliere pentru copii.

Teatrele și operele naționale din subordinea Ministerului Culturii trebuie să obțină aprobarea direcțiilor de sănătate publică locale ca să-și țină spectacolele.

Ieri, de pildă, Teatrul Național și-a anulat reprezentațiile din precauție, pentru că n-a primit la timp un răspuns din partea DSP.

S-au anulat până pe 31 martie și concertele de la Sala Radio. Concertele de la Ateneu nu vor avea loc nici ele în urmărtoarele 2 săptămâni. Corurile de copii Cantus Mundi și-au întrerupt activitatea, iar Concertul extraordinar de Paște al Corului Madrigal se va ține fără public și va transmis radio-tv.

Opera Comică pentru Copii a găsit o alternativă ca să mențină contactul cu publicul. Spectacolele vor fi transmise live online. Tot pentru varianta online a optat și teatrul indeependent Unteatru.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite