Conturile Blue Air au fost deblocate, iar AFM a stabilit eșalonarea datoriei pe 12 luni. Compania a anunțat că abia joi se va ști exact ce zboruri vor fi reluate

7 septembrie 2022, 17:21

Administrația Fondului de Mediu a reușit să ajungă la o înțelegere cu compania Blue Air prin care aceasta să își plătească, în decurs de un an, datoriile. Deblocarea conturilor nu a fost însă urmată imediat de reluarea zborurilor. Conducerea companiei anunță că face în prezent o evaluare atentă privind capacitatea de operare și că abia joi se va ști exact ce zboruri vor fi reluate.

Compania Blue Air a reclamat marți că i-au fost blocate conturile pentru datorii către Agenţia de Mediu și a sistat toate zborurile programate să decoleze de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022. Suspendarea zborurilor a creat probleme pentru mii de pasageri şi haos pe aeroportul Henri Coandă din Capitală.

Administraţia pentru Fondul de Mediu a dispus blocarea conturilor companiei aeriene  din cauza unor datorii de peste 28 de milioane de lei, reprezentând valoarea a 54.230 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021.

Decizia companiei aeriene a provocat haos pe aeroporturi. Guvernul a anunțat că românii blocaţi pe aeroporturi din străinătate, afectaţi de criza Blue Air, vor fi aduşi acasă cu zboruri TAROM.

Timp de câteva ore, situația a fost extrem de tensionată, marți, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj și Iași. Au existat pasageri care au fost dați jos din aeronave, după ce Blue Air a decis suspendarea zborurilor, iar alţi pasageri au aflat în ultimul moment că nu mai pot pleca. Compania susţine că ar fi anunţat toţi pasagerii prin email.

Există un număr de telefon unic, pus la dispoziție de Ministerul de Externe, unde pot suna românii care au pierdut zboruri Blue Air din străinătate 0040.751.084.537

MAE a anunțat că pot fi contactate şi misiunile diplomatice sau oficiile consulare, iar pasagerii se pot înregistra şi pe email.

TAROM va primi 5 milioane de lei de la Ministerul Transporturilor pentru a-i aduce pe români acasă, apoi banii vor fi recuperați de la Blue Air, potrivit ministrului Sorin Grindeanu.

Comunicatul integral al Administrației Fondului pentru Mediu

În urma solicitării transmise în dimineața zilei de 7 septembrie 2022, de eșalonare la plată a obligațiilor restante la Fondul pentru Mediu și a transmiterii documentației necesare pentru începerea procedurii de eșalonare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, Administrația Fondului pentru Mediu a decis suspendarea popririi asupra disponibilităților bănești ale companiei BLUE AIR AVIATION S.A și stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanței. Etapele prin care s-a ajuns la măsura popririi conturilor companiei BLUE AIR AVIATION S.A:

În data de 3 mai 2022, Agenția Națională pentru Protecția Mediului a transmis către Administrația Fondului pentru Mediu lista operatorilor care nu au restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021, în scopul demarării procedurii de stabilire și încasare a penalității în cuantum de 100 euro, echivalent în lei, pentru fiecare tonă de dioxid de carbon. În baza acestor informații, a fost emisă o decizie de impunere, privind aplicarea penalității prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru compania BLUE AIR AVIATION S.A, ca urmare nerestituirii unui număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, decizie care a fost comunicată societății la data de 13 mai 2022 și care avea termen scadent de plată până la data de 5 iunie 2022, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Decizia de impunere nu a fost contestată și s-a trimis în data de 17 mai 2022 o solicitare de eșalonare la plată a creanțelor la Fondul pentru Mediu. În data de 24 mai 2022, Administrația Fondului pentru Mediu a răspuns solicitării prin care a informat compania BLUE AIR AVIATION S.A cu privire la cadrul legal prin care se poate realiza eșalonarea datoriei. În data de 24 iunie 2022, compania BLUE AIR AVIATION S.A a revenit cu o adresă prin care a solicitat eșalonarea la plată a debitului provenit din decizia de impunere. Administrația Fondului pentru Mediu a răspuns solicitării în data de 15 iulie 2022, prin care a solicitat mai multe documente pentru a realiza legal procedura de eșalonare.

Întrucât compania BLUE AIR AVIATION S.A nu a achitat suma restantă și nici nu a pus la dispoziție informațiile și documentele solicitate, nu a prezentat garanții în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în data de 25 iulie 2022, Administrația Fondului pentru Mediu a demarat măsuri de executare silită și a emis un Titlu executoriu și o Somație de plată. În data de 29 august 2022, Administrația Fondului pentru Mediu a revenit cu o adresă către compania BLUE AIR AVIATION S.A prin care a adus la cunoștință faptul că se respinge eșalonarea de plată a creanțelor la Fondul pentru mediu întrucât nu au fost transmise documentele solicitate prin adresa din 15 iulie 2022. Întrucât contribuabilului i-a fost respinsă solicitarea de eșalonare la plată a obligațiilor la Fondul pentru mediu pentru neprezentarea documentelor solicitate și pentru că acesta nu a achitat sumele înscrise în Titlul executoriu și în Somația de plată, în data de 1 septembrie 2022 au fost continuate măsurile de executare silită în cadrul Dosarului de executare silită pentru recuperarea creanței datorate la Fondul pentru mediu prin emiterea adresei de înștiințare privind înființarea popririi și a adresei de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești.

CITEȘTE ȘI:

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă