Controverse şi reacţii după ce Igor Dodon a primit de la Vladimir Putin drept cadou harta „Moldovei Mari”

18 ianuarie 2017, 22:52

Preşedintele Igor Dodon spune că darul pe care i l-a oferit Vladimir Putin este interesant, dar nu înseamnă nimic mai mult:  „Nu cred că va fi posibil să fie schimbate frontierele în Europa. Şi eu sunt împotriva schimbării frontierelor, sunt state care sunt stabilite. De aceea,  să discutăm acum nu este productiv, este un mesaj  simbolic”.

Cu toate acestea, Dodon ţine în biroul său o hartă identică. S-a lăudat cu aceasta, într-un interviu acordat recent TVR. Şi foloseşte termenul de „Moldova Mare”, despre care istoricii spun că exprimă o întreagă ideologie.

Istoricii spun că harta prezintă felul în care arăta Moldova istorică, pe la 1790. Ea nu includea şi Transnistria. Iar sociologul Dan Dungaciu consideră că primirea acestui cadou de către Dodon echivalează cu abandonarea acestei provincii în favoarea Rusiei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite