LUMEA AZI

Controverse în Polonia, după ce președintele a promulgat legea prin care judecătorii pot fi cercetați disciplinar dacă se opun unor acțiuni ale guvernului

Cea mai controversată lege din istoria post-comunistă a Poloniei a fost promulgată de președintele Andrej Duda. Vorbim despre actul normativ privind reforma justiției. Pentru că judecătorii pot fi cercetați disciplinar dacă se opun unor acțiuni, există temeri serioase că actul de justiție va fi grav afectat.

07 Februarie 2020, 17:25 (actualizat 07 Februarie 2020, 17:34) |

Protestele de anul trecut, dar și cele de la începutul anului ale magistraților și ale cetățenilor care s-au solidarizat cu judecătorii, nu au produs niciun efect. Președintele Andrej Duda, un eurosceptic declarat, a sfidat Uniunea Europeană și a promulgat această lege, care i-ar putea reduce la tăcere pe magistrații care se opun reformelor partidului de guvernământ.

Malgorzata Kidawa-Blonska, deputat opoziţie: Preşedintele a dovedit că nu-l interesează ce gândesc polonezii. Pur şi simplu ne-a trădat. Prin semnătura lui aprobă o lovitură asupra Statului de drept. Este o zi a ruşinii şi preşedintele nu mai merită să-l tratăm ca preşedinte. Ne-a trădat!

Prea ocupat cu obținerea unui nou mandat, Andrej Duda a răspuns, în special jurnaliștilor străini acreditați la Varșovia, prin intermediul purtătorului său de cuvânt.

Pawel Mucha, purtător de cuvânt: Este o decizie luată după numeroase consultări şi nu există dubiu că soluţia legală va pune ordine în anumite sectoare.

Prin noile reglementari, judecătorii pot fi vizați de măsuri disciplinare care includ și demiterea dacă, de exemplu, pun la îndoială legalitatea numirilor în posturile din sistemul judiciar.

În paralel cu promovarea acestei legi, Partidul Lege si Justiție, aflat la guvernare în Polonia, a reformat deja Consiliul Național Judiciar, organismul responsabil pentru recomandarea judecătorilor numiți de președinte.

Majoritatea membrilor acestui organism sunt selectați de politicieni, nu de judecători. Curtea Supremă a hotărât că organismul reformat nu mai este independent, însă decizia a fost pusă la îndoială de către o altă instanță de rang superior.

Înainte să devină lege, proiectul a fost criticat de Comisia de la Veneția, Curtea Supremă a Varșoviei, și departamentul juridic al Parlamentului Poloniei.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C -1°C
IASI -2°C -2°C
CLUJ -3°C -6°C
CONSTANTA 4°C 1°C
CRAIOVA 2°C -2°C
BRASOV -2°C -7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI