Controverse ale exploziei de la Călimănești: Întâi trebuia relocată conducta de gaze, apoi se putea lucra la autostradă, ceea ce nu s-a făcut, potrivit Transgaz

Tragedia de la Călimănești lasă loc multor semne de întrebare cu privire la cauzele exploziei. Transgaz anunță că firma constructoare nu a respectat prevederile avizului de amplasament și nu avea aprobare pentru a reloca conducte de gaze. Pe de altă parte, compania de administrare a infrastructurii precizează că face cercetări, dar că oricum constructorul nu reloca ţevi de gaze, ci consolida fundația autostrăzii. Mai multe anchete sunt în desfășurare.

21 Septembrie 2023, 18:58 (actualizat 21 Septembrie 2023, 21:17) Știrile TVR |

Primele ipoteze le-a formulat, la scurt timp după explozie, prefectul de Vrancea.

Nicușor Halici, prefectul județului Vrancea: Din primele concluzii, este o eroare umană, vedem acum de unde vine, din cea constructivă a acestei magistrale, că n-ar fi la adâncimea corectă. Înțeleg că s-a intervenit în 2017 ultima oară, pe acest tronson, și s-au remediat zonele care aveau o degradare mai mare de 40%. Compania știa că există această conductă și aici va trebui clarificat faptul că nu pare o adâncime tocmai în regulă pentru o magistrală. Până într-un metru are adâncimea, ceea ce în mod normal, STAS-urile spun că trebuia să fie la 1.80 metri.

Din precizările de la Transgaz a rezultat că, de fapt, constructorul nu a respectat avizul de amplasament pentru porțiunea autostrăzii Focșani-Bacău de pe teritoriul județului Vrancea. Mai mult, Transgaz precizează că firma respectivă nu are aviz pentru relocarea magistralei de gaze care intersectează acest tronson.

Alex Macoveiciuc, purtător de cuvânt Transgaz (EXCLUSIV): Lucrările efective de construire a drumului nu puteau să fie demarate decât după ce Transgaz aviza proiectul tehnic de relocare a conductei de gaze. Adică întâi trebuia relocată conducta de gaze, apoi se putea lucra la autostradă. Întâi trebuia avizat proiectul tehnic de relocare a conductei. Nu s-a întâmplat acest lucru.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a precizat că antreprenorul, prin subcontractantul de specialitate, a depus la Transgaz documentația tehnică necesară relocării efective a conductei de gaz care intersectează autostrada.

CNAIR: Din informațiile pe care le avem până la această oră, antreprenorul Spedition UMB nu efectua lucrări de relocare a rețelei de gaz, ci doar lucrări de îmbunătățire a terenului de fundare a corpului autostrăzii.

Oricum ar fi fost, specialiștii sunt categorici.

Prof. Dorin Bomboș – Universitatea de Petrol și Gaze Ploiești: Drumarii nu au competenţe în astfel de probleme. Transgaz trebuia să elaboreze nişte proiecte ale noilor trasee, să facă licitaţie, să identifice firmele care au competenţe în mutarea acestor conducte şi abia după aceea firma de asfaltat trebuia să vină să îşi înceapă lucrările.

Între timp, dosarul deschis de Parchet în acest accident este unul in rem, atât pentru ucidere și vătămare din culpă, cât și pentru neluarea și nerespectarea măsurilor de securitate în muncă. Se analizează în mod special utilajul care a provocat explozia.

Nicolae Pârcălăbescu, prim-procuror adjunct, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea: Nu, nu săpa. E un fel de scarificator, pregătea terenul pentru a fi tasat, din câte am înțeles noi. Până nu finalizăm cercetările, nu putem emite nicio concluzie.

Pe lângă anchetele începute de Parchet și de Inspecția Muncii, și CNAIR a solicitat echipei de supervizare a șantierului un raport special cu privire la împrejurările în care a avut loc accidentul. Echipa de supervizare este formată din angajați ai Direcției de Drumuri și Poduri Iași.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 6°C
IASI 3°C 3°C
CLUJ 4°C 5°C
CONSTANTA 9°C 9°C
CRAIOVA 3°C 6°C
BRASOV 3°C 6°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI