Controlorii de trafic aerian intră în grevă generală de marți

Controlorii de trafic aerian vor declanşa grevă generală în data de 30 mai, pe termen nelimitat, a anunţat preşedintele Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian, Gabriel Tudorache, citat de Agerpres.

25 Mai 2017, 18:50 (actualizat 25 Mai 2017, 20:32) Știrile TVR |
Greva controlorilor de trafic aerian ROMATSA / FOTO: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO, http://foto.agerpres.ro

Angajaţii ROMTASA s-au aflat pe 12 mai în grevă de avertisment timp de 2 ore. Peste 100 de salariaţiau protestat faţă de managementul "profund defectuos" al regiei şi de lipsa contractului colectiv de muncă.

Liderul sindicatului declara la acea dată că angajaţii Administrației Serviciilor de Trafic Aerian nu au făcut grevă pentru salarii mai mari, ci pentru a atrage atenţia autorităţilor statului asupra situaţiei regiei şi a o salva de la faliment.

"Din cauza unui management profund defectuos, din cauza autorităţilor statului care până astăzi au fost surde, deşi am depus nenumărate documente peste tot, ROMATSA, în acest an, practic, nu va avea bani pentru niciun salariu începând cu luna septembrie, poate octombrie. În mod oficial, este pentru prima dată în istoria de 20 de ani a ROMATSEI, când, anul trecut, a încheiat estimat pe minus", a subliniat atunci Gabriel Tudorache.

Gabriel Tudorache informa că, împreună cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor, ''s-a pus pe hârtie' un plan pentru evitarea declanşării grevei generale.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al ATSR, Florin Diaconu, a susţinut atunci că există o negociere cu managementul ROMATSA, care a început de mai bine de un an. 50 de revendicări au rămas nesoluţionate.

Acum doi ani, greva de avertisment declanşată de controlorii de trafic aerian a afectat 22 de aterizări şi 18 decolări, adică 40 de mişcări de aeronave programate pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti.

Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA se află sub autoritatea Ministerului Transporturilor. ROMATSA are statut de regie autonomă autofinanţată de importanţă naţională, deţine monopolul natural al serviciilor de trafic aerian şi nu primeşte de la bugetul statului sume pentru realizarea obiectului de activitate sau pentru realizarea programului de investiţii şi dezvoltare.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 22°C 21°C
IASI 22°C 21°C
CLUJ 20°C 20°C
CONSTANTA 20°C 20°C
CRAIOVA 21°C 20°C
BRASOV 19°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI