Puţini sunt cei care se mai încumetă să petreacă în cluburi și baruri zilele acestea. Zeci de localuri din Cluj-Napoca au fost controlate de oamenii legii, în frunte cu prefectul județului.
Asta în condițiile în care activitățile cu peste 50 de persoane în spații închise sunt restricționate. Aproape toată lumea ia în serios pandemia și încearcă să fie reponsabili.
În Cluj, mulţi patroni au închis localurile din proprie iniţiativă, iar acolo unde mai există ușile deschise clienților, notele de plată sunt din ce în ce mai puține. În zonele preferate de tineri unde altădată nu aveai loc să arunci un ac, acum băte vântul.