Controale drastice în gările și aeroporturile din Belgia pentru verificarea modului în care sunt respectate restricțiile impuse de autorități

3 ianuarie 2021, 21:23

Oricine ajunge pe teritoriul belgian după o ședere de cel puțin 48 de ore într-o zonă roșie, inclusiv în România, trebuie să intre în carantină la domiciliu sau în altă locație declarată. Măsura e în vigoare până la jumătatea acestei luni și include persoanele care vin cu un test COVID negativ în buzunar.

Rezidenții în Belgia trebuie să facă două teste moleculare de tip PCR, în prima și a șaptea zi de carantină. Pot ieși din izolare doar dacă al doilea test e negativ.

De acum, aceste persoane vor primi un mesaj tip SMS după întoarcere, care le va permite să se prezinte la un centru de testare.

Belgia a avut una dintre cele mai mari rate de deces pe cap de locuitor din Europa din cauza pandemiei, dar în prezent o are sub un control mult mai strâns decât vecinele Germania și Olanda, complet blocate.

Experții belgieni au declarat că țara se confruntă în prezent cu o repetare a situației din februarie anul trecut, când mii de belgieni s-au întors din stațiunile de schi din străinătate, mulți aducând virusul acasă cu ei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă