Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Contracte înșelătoare pentru energie electrică. Consumatorii, mințiți că sunt obligați să treacă pe piața liberă. Furnizorii de energie anunță că vor controla firmele partenere

În goana după clienți și câștiguri suplimentare, unii agenți de vânzări ajung să înșele consumatorii. Îi mint că sunt obligați să treacă pe piața liberă de energie electrica, unde facturile pot fi mai mari cu până la 90 la sută față de piața reglementată. Furnizorii de energie anunță că vor controla firmele partenere care fac astfel de practici și neagă orice implicare. Clienții care vor să renunțe la contract o pot face în maximum două săptămâni de la semnare.

08 Noiembrie 2019, 19:46 (actualizat 08 Noiembrie 2019, 20:51) |
Contracte înșelătoare
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Pliantul prin care clienții sunt induși în eroare a fost distribuit în Sectorul 3 al Capitalei. Consumatorii sunt anunțați că trebuie să se mute pe piața libera de energie, pe motiv că legea a fost schimbata. Reporterii Știrilor TVR au cerut lămuriri agentului de vânzări.

Discuție reporter - agent comercial prin telefon:

- Trebuie trecut contractul de la piața reglementată, la piața liberă.
- De când?
- De la 1 ianuarie va fi obligatoriu.
- S-a luat hotărârea asta?
- Da.
- Care lege, cum se numește?
- E cea data de ANRE din 2017.
- Și dacă nu trec, ce se întâmplă, risc amenda?
- Deocamdată, nimic. De la 1 ianuarie veți fi mutat la o alta firmă.

În realitate, totul este o înșelătorie, spun specialiștii în energie. Legea nu a fost modificată și nicio altă reglementare nu impune clienților să se mute de pe piața reglementată, pe piața liberă, unde prețurile sunt mai mari. Din contră, după adoptarea Ordonanței 114, de la începutul anului, clienții se pot transfera din piața liberă în piața reglementată tocmai pentru a beneficia de tarife mai mici.

Reprezentanții ENEL, compania al cărui antet apare pe pliant, au precizat pentru Știrile TVR că vor verifica activitatea colaboratorilor: „Enel Energie Muntenia desfășoară activitatea de vânzări în teren prin parteneri de vânzări și nu tolerează niciun fel de practici înșelătoare din partea acestora. Afișul la care faceți referire a fost instalat de către un agent din echipa unui partener de vânzări fără aprobarea companiei noastre, astfel că va fi retras".

Și clienții altor furnizori de energie au primit pliante asemănătoare. Așa că specialiștii vă recomandă să va documentați înainte de a semna un astfel de contract.

Clienții care vor să afle care sunt diferențele de preț dintre piața liberă și cea reglementată o pot face folosind un comparator disponibil pe site-ul Autorității Naționale de Reglementare în Energie. De exemplu, ofertele de preț pe piața liberă sunt mai mari cu 4 până la aproape 90% față de cele de pe piața reglementată și variază în funcție de furnizor.

În prezent, potrivit statisticilor oficiale, pe piața reglementată de energie electrica sunt peste șase milioane de consumatori, iar pe cea liberă de trei ori mai puțini.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 16°C 18°C
IASI 15°C 14°C
CLUJ 15°C 16°C
CONSTANTA 18°C 18°C
CRAIOVA 15°C 17°C
BRASOV 17°C 17°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 14 Noiembrie 2019, 04:06
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 13-11-2019
Deschidere: 9692.81
Maxim: 9729.44
Mimim: 9683.21
Variatie: 0.38%
TLV
2.45
0.41%
SNN
14.18
3.2%
SNG
37.50
0.54%
SIF3
0.31
0.97%
FP
1.18
0.85%
BRD
14.54
1.24%
SNP
0.43
0.46%
ALR
2.18
4.35%
SFG
20.30
1.46%
DIGI
33.00
0.6%
ARHIVĂ ȘTIRI