Continuă protestele la Budapesta față de reforma fiscală a guvernului Orban și față de costurile mari la electricitate

17 iulie 2022, 23:12

Sunt primele proteste de la realegerea lui Viktor Orban la conducerea guvernului ungar, în aprilie.

Parlamentul a aprobat o reformă fiscală prin care vor crește impozitele pentru sute de mii de mici comercianți.

Inflația a atins cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii, forintul se apropie de un minim istoric, iar fondurile Uniunii Europene sunt incerte din cauza unei dispute privind standardele democratice, comentează Reuters.

Guvernul a declarat stare de urgență energetică pentru a răspunde crizei provocate de războiul din Ucraina.

Planul cuprinde, între altele, eliminarea plafonării preţurilor la utilităţi în cazul consumurilor peste medie, interzicerea exportului de combustibili, inclusiv gaz, şi majorarea producţiei interne de gaz de la 1,5 la 2 miliarde de metri cubi.

Ministrul de Externe spune că Budapesta vrea să cumpere mai mult gaz, pe lângă contractul pe termen lung cu Rusia, care furnizează 85% din necesarul Ungariei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite