Continuă haosul din aeroporturi. Avertismentul unei companii: Problemele vor persista toată vara

26 iunie 2022, 17:18

Furnicar de lume pe cel mai mare aeroport din țarã, Aeroportul Henri Coandã. Este la fel de aglomerat ca în 2019, atunci când pandemia nu ne încercase nici sãnãtatea și nici plãcerea de a cãlãtori. Doar cã acum provocãrile sunt timpii mari de aștepare, personalul insuficient, cursele amânate sau chiar zborurile anulate.


De cel puțin douã sãptãmâni, indiferent de zi și de orã, aeroportul Otopeni este permanenet aglomerat. Companiile aeriene și-au redus personalul în pandemie. Iar multe zboruri sunt programate la aceeași orã și de aici rezultã haosul. Cei care vor sã evite ruinarea concediului de la primul pas ar trebui sã plece din timp de acasã.
Dacã pânã acum era suficient sã veniți la aeroport cu douã ore înainte de decolarea avionului, în aceastã perioadã autoritãțile vã cer sã veniți cu cel puțin trei ore înainte, în așa fel încât sã fie timp suficient pentru parcurgerea tuturor procedurilor de securitate.

Reprezentanții Autoritãții pentru Protecția Consumatorilor le reamintesc oamenilor cã pentru zborurilor anulate pot primi compensații financiare de pânã la 600 de euro. În viitorul apropiat, situația nu se va schimbă pe aeroportul Henri Coandã. Cum extinderea lui a fost amânatã cu câțiva ani, singura soluție rãmâne mutarea unor curse pe aeroportul Bãneasa.

Ultimele sãptãmâni au adus haos în aeroporturi din toatã Europa. În special în Vest, au fost proteste ale angajaților companiilor aeriene, ceea ce a dus inevitabil la zboruri anulate, curse întârziate, nervi întinși la maximum.

Aeroporturile din Spania sunt extrem de aglomerate în această perioadă. De la 1 iulie Ministerul de Interne va suplimenta cu 500 de polițiști controlul documentelor. Partea bună este că greva insoțitorilor de bord de la Ryanair nu a afectat niciunul dintre cele 438 de zboruri anunțate pentru acest sfârșit de săptămână.

Ministerul român de Externe a emis și o atenționare de călătorie pentru Spania din cauza protestelor anunțate și pentru luna iulie.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Trei vești proaste despre vacanțele de anul acesta

România a pierdut un milion de turiști străini, în ultimii patru ani