CONTEXT | Provocările de politică internă și geopolitică, cu care vom intra în 2023

19 decembrie 2022, 13:48

Insuccesul ce marchează finalul de an: neacceptarea României în spațiul Schengen, cel mai mare spațiu fără frontiere din lume – care include 22 dintre cele 27 de state membre ale UE. Acum sunt în total 26 de state în acest spaţiu liber, iar de la 1 ianuarie vor fi 27 prin aderarea Croației, ceea ce înseamnă  peste 400 de milioane cetățeni liberi să călătorească fără a trece prin controale la frontieră.

Destul de frustrant pentru cei rămaşi pe dinafară. „Nu are rost să cădem într-o depresie colectivă”, ne-a consolat preşedintele Iohannis, care miercuri a ţinut să precizeze că nu va exista un boicot din partea statului român la adresa Austriei. A mai adăugat preşedintele că la Consiliul JAI nu se putea face mai mult pentru aderarea României la Schengen, pentru că schimbarea de atitudine s-a produs doar cu câteva zile înainte de reuniunea din 8 decembrie „și nu a fost motivată de ce am făcut noi sau bulgarii sau alții”.

În concluzie: A fost cât p-aci!. Iar la Consiliul european de joi de la Bruxelles, n-am obţinut nimic în plus, decât speranţa, dacă e să cităm optimismul preşedintelui Iohannis, pentru anul care vine.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Luna

Are Luna o importanță geopolitică? Explicațiile lui George Friedman