Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
ANUL BRÂNCOVEANU

Constantin Brâncoveanu în contextul politic al vremii sale

Conflicte între interesele expansioniste a trei mari imperii la graniţele Ţării Româneşti, vasala otomanilor, credinţa ortodoxă ameninţată de pericolul catolic şi islamic, alianţe şi înţelegeri secrete, rivalităţi între puternicele familii boiereşti, intrigi, trădări şi mari averi de apărat - erau realităţile sfârşitului de secol XVII când începea domnia lui Constantin Brâncoveanu. S-a dovedit un abil diplomat pentru păstrarea echilibrului politic şi a păcii, un apărător al credinţei şi al intereselor ţării.

03 Martie 2014, 12:54 (actualizat 03 Martie 2014, 13:03) | Documentar de Liliana Teică |
Constantin Brâncoveanu
Constantin Brâncoveanu
Harta Europa secolului 17
Şerban Cantacuzino
Constantin Brâncoveanu
Bătălia de la Poltava, pictura din 1726 de Denis Martens cel Tânăr
Martiriu lui Constantin Brâncoveanu

2014 este Anul Brâncoveanu, un omagiu pentru personalitatea marelui domnitor Constantin Brâncoveanu, de la al cărui martiriu se împlinesc 300 de ani, şi o rememorare a Epocii Brâncoveanu, a faptelor şi personalităţilor care au marcat-o.

Harta Europei secolului XVII

Trei mari imperii, otoman, rus şi habsburgic, se luptau pentru supremaţie şi extindere.

În Europa Apuseană, Franţa devenise puterea dominantă, după încheierea în 1648 a războiului de 30 de ani, în detrimentul Imperiului Romano-German care îşi reorientase politică de expansiune către răsărit.

(w380) Harta Euro

Polonia cunoştea ultimul secol ca mare putere europeană, iar dinastia Romanov începuse expansiunea către vest odată cu urcarea pe tronul ţărilor a lui Petru cel Mare în 1682.

În 1683 turcii sunt înfrânţi de austrieci la porţile Vienei, dezastrul marii oştiri otomane fiind total, începuse decăderea Imperiului Otoman cu consecinţele politice pentru incalculabile pentru întreaga Europa.

Liga Sfântă, constituită în 1684 la iniţiativa Papei Inocenţiu al XI-lea, din habsburgi, polonezi, veneţieni, Sfântul Scaun şi ruşi, avea că scop izgonirea turcilor din Europa şi deschidea aşa-numita Problemă Orientală în relaţii internaţionale din Europa, determinată de tendinţa Austriei şi Rusiei de a anexa teritorii ale Imperiului Otoman şi care a determinat izbucnirea a şase războaie austro-ruso-turce şi care avea să se încheie abia după Primul Război Mondial, când Imperiul Otoman s-a destrămat.

Austriecii porniseră o politică ofensivă pentru introducerea propriei administraţii în Ungaria, Transilvania, Banat, Croaţia şi Slovenia şi urmăreau anexarea de noi teritorii, iar prin încorporarea Ţării Româneşti ar fi ajuns la hotarul Imperilor Otoman şi Ţarist. În acest context, la sfârşitul secolului al XVII-lea s-a conturat în estul Europei un puternic curent pro-rus, ortodoxismul imperial exercitat de Rusia fiind considerat de domnitorii vremii cea mai bună armă împotriva pericolului catolic, reprezentat de habsburgi, şi a celui islamic, al Imperiului Otoman.

În Ţările Române la începutul secolului XVII se stinseseră dinastiile domnitoare, cea a Basarabilor în Ţara Românească şi a Muşatinilor în Moldova, ordinea feudală românească se baza pe sistemul de cumpărare a domniei şi boierimea pământeană reuşise să oprească accesul străinilor şi să-şi impună pe tron lideri proprii, dar rivalitatea dintre marile familii boiereşti făcea domniile foarte instabile.

În Ţara Românească se succedaseră 27 de domnitori, până la domnia lui Brâncoveanu, care renunţaseră la confruntarea deschisă cu Poarta Otomană acceptându-i pretenţiile şi înclinând spre acţiuni diplomatice orientate către una sau alta dintre marile puteri aflate în conflict. Principatele şi-au păstrat instituţiile proprii, iar domnia îşi păstrase toate atribuţiile, dreptul de a face legi, de a pedepsi, de a face boieri ori de a scoate din boierime şi dreptul de a impune dări. Totuşi Poartă Otomană putea controla numirea sau înlăturarea de la tron a domnitori lor şi putea creşte substanţial tributul datorat, dar slăbirea puterii Imperiului Otoman a determinat o încercare de emancipare de sub suzeranitatea Porţii.

(w160) Şerban CaŞerban Cantacuzino, predecesorul lui Constantin Brâncoveanu, era presat de austrieci să se rupă de Imperiul Otoman şi să solidarizeze popoarele creştine din Balcani împotriva otomanilor.

Familia Cantacuzino avea origini nobiliare bizantine şi dăduse doi împăraţi pe tronul Bizanţului, principi în Pelopones şi domnitori în Moldova şi Ţara Românească, iar Împăratul Leopold I al Sfântului Imperiu Roman îl înnobilase cu titlul de conte pe voievodul Şerban Cantacuzino şi îi promisese chiar tronul Bizanţului după izgonirea turcilor. Şerban Vodă se considera urmaşul de drept al împăraţilor bizantini, dar dorea garanţii şi întârzia să se supună Sfântului Imperiul Roman. Negocierile cu austriecii nu au rămas secrete şi furia otomanilor a trebuit potolită cu aur mult şi din prudenţă s-au stabilit şi relaţii de sprijin militar cu ruşii.

O situaţie politică complicată pentru Ţara Românească în vara anului 1688 când Şerban Vodă era angajat în grele negocieri diplomatice cu toţi marii săi vecini, avându-l alături şi pe nepotul său Constantin Brâncoveanu, şi trimisese o ambasadă la Viena, cu instrucţiuni de a încheia o alianţă cu habsburgii.

Sfârşitul lui Şerban Cantacuzino la 29 octombrie 1688 a creat o situaţie nouă în politică Ţării Romnesti. Şerban Vodă urmărise un rol politic european pentru disoluţia Imperiului Otoman prin ridicarea popoarelor creştine din Balcani şi prin ieşirea ţării din suzeranitatea otomană, dar Constantin Brâncoveanu, succesorul său, a preferat să păstreze un echilibru în relaţia cu cele trei mari puteri ale timpului.

Constantin Brâncoveanu – un abil diplomat

(w160) ConstantinA urcat pe tronul Ţării Româneşti la 29 octombrie 1688 la vârsta de 34 de ani, cu sprijinul unchilor săi din partea mamei, stolnicul Constantin Cantacuzino şi marele spătar Mihail Cantacuzino, fraţii răposatului voievod Şerban Cantacuzino, şi sprijinit de restul boierilor pământeni, iar alegerea şi înscăunarea sa au fost imediat recunoscute şi de Înalta Poartă.

În cei 26 de ani de domnie, Brâncoveanu a urmat principiul păstrării bunelor relaţii cu turcii şi a echilibrului în relaţia cu toate cele trei mari puteri ca bază a politicii sale externe şi a căutat, în primii ani ai domniei, alianţa cu celelalte două principate române, pentru o politică externă unitară.

Alianţa dorită cu Moldova lui Constantin Cantemir nu s-a realizat din cauza neîncrederii boierilor Roseteşti, credincioşi turcilor, şi care conduceau de fapt ţara, în familia Cantacuzinilor pe care îi considerau de orientare filo-rusă. După moartea lui Constantin Cantemir în 1693, Brâncoveanu a reuşit să pună capăt în doar trei săptămâni domniei succesorului său, tânărului Dimitrie Cantemir, în favoarea lui Constantin Duca, devenit apoi ginerele lui Brâncoveanu, dar care nu a rezistat pe tronul Moldovei decât doi ani, fiind mazilit de boierii moldoveni. În locul său a urcat pe tronul Moldovei Antioh Cantemir, fratele lui Dimitrie, cu care s-a încercat o alianţă prin căsătoria cu una dintre fiicele lui Brâncoveanu, dar nu s-a reuşit, şi relaţiile cu Moldova au rămas reci, iar în 1710 cu sprijinul turcilor a revenit la domnie Dimitrie Cantemir, dar care i-a trădat imediat pe otomani şi a trecut de partea ruşilor.

Relaţiile cu Transilvania au fost şi mai complicate. Din cauza războiului dintre Înalta Poartă şi Liga Sfântă condusă de Imperiul Habsburgic, principatul a fost ocupat de habsburgi şi cedat apoi acestora, de către turci, în 1699. Când habsburgii le-au impus românilor trecerea la catolicism, Brâncoveanu a intervenit pe lângă Leopold I pentru apărarea credinţei ortodoxe şi pentru ca românii să nu fie forţaţi să treacă la catolicism, iar în urma demersului său, împăratul a emis în 1701 două diplome prin care românilor li se dădea, temporar, dreptul de a-şi alege confesiunea.

Imediat după urcarea pe tron, Brâncoveanu le ceruse austriecilor şi garanţii că Ţara Românească nu va avea un regim de ocupaţie militară, ca Transilvania, însă austriecii au refuzat negocierile şi în 1690 au intrat cu trupe în principat, cu intenţia de a ocupa Bucureştiul. În august 1690 au fost învinşi de trupele lui Brâncoveanu la Zărneşti, cu ajutorul militar al turcilor şi al tătarilor, şi habsburgii au fost forţaţi să se retragă peste munţi, în Transilvania. A fost singură bătălie din întreagă domnie de 26 de ani a lui Constantin Brâncoveanu.

Relaţiile diplomatice cu Viena s-au reluat în secret, iar Brâncoveanu a reuşit să evite cu abilitate implicarea Ţării Româneşti în războiul dintre Liga Sfântă şi Imperiul Otoman, voievodul asigurându-i pe turci de buna sa credinţă şi adoptând politica pungilor de aur, dar facilitând în secret corespondenţa habsburgilor cu ambasadorii celor două puteri mediatoare, Anglia şi Olanda, chiar la Istanbul.

Austriecii şi-au arătat recunoştinţa acordându-i lui Brâncoveanu la 30 ianuarie 1695 titlul de Principe al Sfântului Imperiu şi dreptul de a cumpăra proprietăţi, de a construi şi de a primi refugiu pentru el şi întreaga sa familie în Transilvania, în cazul unui pericol din partea turcilor, iar autonomia Ţării Româneşti să nu mai fie pusă în discuţie. Turcii ştiau de înţelegerile secrete ale lui Brâncoveanu cu austriecii, dar pentru că haraciul era plătit cu regularitate, şi fusese chiar dublat în 1703, şi pentru că exista şi interesul de a încheia cu habsburgii o pace avantajoasă, voievodul nu a fost pedepsit.

Abilul joc diplomatic la două capete i-a iritat însă pe francezi. Regele Ludovic al XIV-lea al Franţei era aliatul turcilor şi ostil habsburgilor, cu care era în conflict pentru mărirea sferei de influenţă în sud-estul Europei, şi în consecinţă ambasadorul Franţei la Constantinopol a acţionat pentru obţinerea mazilirii domnitorului Brâncoveanu şi înlocuirea lui cu un domnitor străin, devotat intereselor politice franceze.

Cu Imperiul Ţarist, Constantin Brâncoveanu a întreţinut bune relaţii diplomatice, ţarul Petru I cel Mare l-a şi decorat pe voievod în anul 1700, curentul pro-rus fiind susţinut în Ţara Românească şi de familia Cantacuzinilor şi de mitropolitul Antim Ivireanul, pentru că însemna apărarea de fapt a ortodoxiei. Brâncoveanu nu a încheiat cu ruşii o alianţă antiotomană, cum făcuse şi Dimitrie Cantemir al Moldovei, şi deşi puternică familie a Cantacuzinilor ar fi dorit o alianţă, Brâncoveanu a avut o politică de expectativă pentru a nu trezi suspiciuni turcilor. În schimb, dar şi pentru că acceptase dublarea haraciului către Înalta Poartă, în 1703 Constantin Brâncoveanu a fost întărit domn pe viaţă al Ţării Româneşti de către sultanul Mustafa al II-lea, consfinţindu-se astfel domnia ereditară care asigura succesiunea la tron a fiilor săi.

Trei ani mai târziu, când Brâncoveanu şi-a asumat întreaga guvernare şi l-a înlăturat pe Mihail Cantacuzino din dregătoria de mare spătar, a izbucnit un conflict deschis cu familia Cantacuzinilor, cu declarate afinităţi pro-ruse, care n-au ezitat să uneltească împotriva lui Constantin Brâncoveanu la Înalta Poartă pentru a obţine mazilirea lui şi tronul pentru un membru al familiei lor.

Începutul sfârşitului

Până în anul 1709, Constantin Brâncoveanu a reuşit să menţină o politică echilibrată între Imperiul Otoman şi Sfântul Imperiu Roman de Neam German, dar o conjunctură europeană nefavorabilă şi trădarea Cantacuzinilor au însemnat începutul dezastrului.

(w380) Bătălia

Regele Suediei Carol al XII-lea fusese învins de ţarul Rusiei Petru cel Mare, în iulie 1709, în bătălia de la Poltava, şi armata rusă scăpată de sub ameninţarea suedo-germană se îndrepta împotriva otomanilor pentru o confruntare decisivă.

Trupele ruse au intrat pe teritoriul Moldovei pentru a lupta cu sultanul, Dimitrie Cantemir a participat de partea ruşilor, iar Brâncoveanu le-a promis ruşilor doar un ajutor pentru aprovizionarea armatei, iar ţarul i-a trimis mulţumirile sale şi 300 de pungi cu aur. Intenţiona să joace din nou la două capete, să se alieze cu ruşii dacă trupele ţarului ar fi vrut să intre în Ţara Românească sau să rămână de partea turcilor dacă aceştia ar fi fost în avantaj.

O nouă trădare a Cantacuzinilor a venit în iulie 1711, cu ocazia ultimei bătălii antiotomane, la Stănileşti, pe Prut. Fără ştirea lui Vodă, spătarul Toma Cantacuzino împreună cu un steag de călăreţi s-a alăturat însă ruşilor aflaţi într-o situaţie disperată, iar Brâncoveanu speriat i-a trimis lui Petru cel Mare cele 300 de pungi de aur înapoi, iar turcilor proviziile pentru armată, contribuind astfel la eşecul militar al ţarului.

Victoria turcilor avut urmări majore pentru cele două principate: Dimitrie Cantemir a fost lăsat să plece în Rusia şi a trăit la Sankt Petersburg până la sfârşitul vieţii, iar în Moldova s-a instaurat regimul fanariot, iar pentru Constantin Brâncoveanu a marcat începutul sfârşitului. A mai fost tolerat timp de trei ani, turcii nu i-au iertat însă trădarea, întărită chiar de acuzele Cantacuzinilor, şi l-au acuzat că adunase multe bogaţii şi arme pentru a se opune şi pregăti o răscoală, şi la 24 martie 1714 Constantin Brâncoveanu a fost mazilit, arestat cu întreaga familie şi închis la Constantinopol. Deşi întreaga avere din ţară i-a fost confiscată şi vărsată în vistieria sultanului, a fost torturat pentru a mărturisi şi despre alte averi, iar la 15 august 1714 Constantin Vodă Brâncoveanu a fost decapitat alături de cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi de ginerele sau Ianache, din porunca sultanului Ahmed al III-lea.

Cantacuzinii, care plătiseră cu mult aur pe dregătorii turci pentru a se asigura că Brâncoveanu nu mai scapă cu viaţă, s-au bucurat doar doi ani de domnia Ţării Româneşti. Pe tron a urcat Ştefan Cantacuzino, fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, numit de sultan domn ca preţ al trădării, dar după doar doi ani în Ţara Românească a început perioada domniilor fanariote.

(w380) Martiriu l

Surse bibliografice:

Alexandru D. Xenopol, "Istoria românilor din Dacia Traiană", Ed. Cartea Românească, București, 1925

Ştefan Ionescu, "Epoca Brâncovenească", Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981

Pagină despre Anul Brâncoveanu, anulbrancoveanu.ro

 

Declararea anului 2014 drept Anul Brâncoveanu, prin Hotărâre de Guvern, va prilejui organizarea unor programe speciale dedicate Epocii Brâncoveanu şi personalităţilor care au marcat-o. Pe parcursul întregului an, Ştirile TVR, alături de alte programe ale TVR, vor prezenta ample documentare, reportaje şi interviuri despre epoca şi personalitatea lui Constantin Brâncoveanu.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ANUL BRÂNCOVEANU
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 16°C
IASI 12°C 14°C
CLUJ 11°C 14°C
CONSTANTA 10°C 12°C
CRAIOVA 12°C 16°C
BRASOV 8°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Martie 2019, 04:49
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 20-03-2019
Deschidere: 7947.65
Maxim: 8061.18
Mimim: 7939.63
Variatie: 0.9%
TLV
2.12
1.2%
FP
0.90
0.9%
BRD
13.00
1.09%
SNG
30.85
1.63%
SNP
0.37
0.96%
SIF1
2.15
0.47%
EL
10.20
0.99%
COTE
78.90
2.59%
SNN
9.58
1.05%
TEL
20.80
0.24%
ARHIVĂ ȘTIRI