Constanța: Spital privat închis parțial din cauza unui focar de COVID-19 în rândul personalului medical

COVID-19 spital închis
COVID-19 spital închis
11 august 2020, 09:19

Potrivit conducerii spitalului privat din Constanţa, săptămâna trecută, primii angajaţi depistaţi pozitiv la virusul SARS-CoV-2, în urma testării RT-PCR, au fost asistenţi medicali şi infirmiere din Secţia chirurgie şi Bloc operator.

„Imediat după aflarea primelor rezultate, conducerea spitalului a decis închiderea respectivelor sectoare de activitate şi aplicarea tuturor măsurilor de dezinfecţie şi asepsie recomandate, prin intermediul protocoalelor, de către Direcţia de Sănătate Publică. A fost dispusă măsura testării RT-PCR a celorlalţi angajaţi care, în urma anchetei epidemiologice interne, s-au încadrat în definiţia de ‘contact direct’ sau ‘contact apropiat’ faţă de cazurile confirmate”, se arată în comunicatul de presă postat pe site-ul spitalului.

Reprezentanţii conducerii unităţii spitaliceşti mai precizează că ambulatoriul de specialitate şi laboratorul de analize sunt, în continuare, funcţionale, consultaţiile şi investigaţiile desfăşurându-se conform planificărilor existente.

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite