CONSTANȚA | Container cu deșeuri importate din Norvegia de o firmă din Suceava, depistat în portul maritim

Un container cu deşeuri transportat în portul Constanţa din Norvegia, pentru o firmă din judeţul Suceava, a fost depistat de autorităţi, marfa urmând să fie returnată expeditorului, a informat, joi, Garda de Coastă.

22 Aprilie 2021, 13:35 (actualizat 22 Aprilie 2021, 13:39) |
Portul Constanța

Bunurile constau în aproximativ 11 tone de părţi şi accesorii auto uzate.

"În data de 21 aprilie, în urma unor activităţi informative desfăşurate de către poliţiştii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, ai Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud şi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, a fost descoperit un container sosit în Portul Constanţa din Norvegia, încărcat, conform documentelor, cu părţi şi accesorii auto cu un grad de uzură de 15%. Bunurile erau în greutate de aproximativ 11.000 kilograme şi erau destinate unei firme de pe raza judeţului Suceava, care efectua activităţi de import în România", se arată într-un comunicat de presă transmis de Garda de Coastă.

Potrivit sursei citate, în urma verificărilor s-a stabilit că mărfurile erau declarate în fals la autoritatea vamală, fiind, în fapt, deşeuri neconforme cu documentele prezentate autorităţii vamale. În cauză a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa, cât şi returnarea containerului încărcat cu deşeuri către ţara de origine.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea de acte nereale şi import ilegal de deşeuri.

 

 

 

sursa agerpres

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 7°C
IASI 4°C 4°C
CLUJ 3°C 6°C
CONSTANTA 7°C 12°C
CRAIOVA 4°C 6°C
BRASOV 4°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI