CONSTANȚA | Cadru medical al unui spital privat, găsit decedat în unitatea sanitară

25 aprilie 2021, 13:48

Un cadru medical al unui spital privat din municipiul Constanța a fost găsit decedat duminică, în unitatea sanitară.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, care a constatat decesul femeii în vârstă de 37 de ani. Poliţia precizează că pe trupul neînsufleţit nu au fost constatate urme vizibile de violenţă, acesta fiind transportat la morgă pentru necropsie.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că pe trupul neînsufleţit al femeii nu au fost constatate urme vizibile de violenţă, cauza morţii urmând să fie stabilită după necropsie.

„Astăzi, în jurul orei 11.45, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-o unitate spitalicească privată din municipiul Constanţa, s-ar afla o femeie decedată. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că este vorba despre o femeie, de 38 de ani, găsită decedată într-o încăpere a spitalului. Pe trupul neînsufleţit nu au fost constatate urme vizibile de violenţă, acesta fiind transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, a transmis IPJ Constanţa.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Munca de acasă aduce kilograme în plus