VIDEO Liberalii și-au ales noi lideri care vor lucra cu premierul Ciucă: Dan Motreanu – prim-vicepreşedinte, Lucian Bode – secretar general, Virgil Guran – vicepreşedinte

Consiliul Național al PNL
Consiliul Național al PNL
27 mai 2022, 10:29

Dan Motreanu – prim-vicepreşedinte, Lucian Bode – secretar general, Virgil Guran – vicepreşedinte

Europarlamentarul Dan Motreanu a fost ales, vineri, de Consiliul Naţional al PNL, în funcţia de prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice, ministrul de Interne, Lucian Bode, în funcţia de secretar general al partidului, iar senatorul Virgil Guran în cea de vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.

Dan Motreanu a obţinut 736 de voturi „pentru”. Cinci voturi au fost anulate.

Lucian Bode a obţinut 606 voturi „pentru”, iar 40 au fost anulate.

Virgil Guran a obţinut 459 de voturi „pentru”, iar contracandidatul său, Vergil Chiţac – 129. Un număr de 50 de voturi au fost anulate.

În cadrul reuniunii Consiliului Naţional, ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi-a retras candidatura pentru funcţia de prim-vicepreşedinte, iar parlamentarii Ben Oni Ardelean şi Sorin Moldovan de la cea de vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.

Lucian Bode a fost singurul candidat la funcţia de secretar general al PNL.

Pe 10 aprilie, premierul Nicolae Ciucă, care era vicepreşedinte PNL în domeniul apărare şi siguranţă naţională, a fost ales preşedinte al partidului, după ce, în data de 2 aprilie, Florin Cîţu a demisionat din această funcţie.

Tot pe 2 aprilie, Dan Vîlceanu a demisionat din funcţia de secretar general al Partidului Naţional Liberal, funcţie preluată interimar de prim-vicepreşedintele Lucian Bode.

Motreanu: Avem nevoie de unitate în acest moment, mai mult ca niciodată, pentru a ne concentra pe problemele guvernării

Europarlamentarul Dan Motreanu a declarat, vineri, că este nevoie de unitate în PNL pentru ca partidul să se concentreze pe problemele guvernării, menţionând că vrea să fie doar „un om politic util”.

Motreanu a spus, la reuniunea Consiliului Naţional al PNL, că s-a decis să candideze pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului pentru a aduce un plus de experienţă în bătăliile politice, menţionând că a făcut parte din 2004 din toate echipele de campanie centrale ale partidului şi pe cea din 2019 a câştigat-o cu un scor important.

„Sigur ne aşteaptă o perioadă dificilă, o perioadă foarte grea într-un context internaţional foarte greu şi cred că acest gest al lui Virgil Popescu (de a-şi retrage candidatura -n.r.) are o semnificaţie mult mai mare decât pare la prima vedere, pentru că arată atât maturitatea noastră, cât şi începutul unei unităţi care să ducă Partidul Naţional Liberal din nou la un scor care să ne permită să câştigăm alegerile. Avem nevoie de unitate în acest moment mai mult ca niciodată şi avem nevoie de această unitate pentru a ne concentra pe problemele care există astăzi, o mare provocare pentru guvernul condus de premierul liberal, şi cred că toate energia miniştrilor noştri, toată energia partidului nostru trebuie dusă în această direcţie”, a mai spus Motreanu.

Bode: Este momentul calmării interne a PNL şi resetării politice; la alegerile din 2024 – „victorii pe linie”

PNL a traversat o perioadă internă „zbuciumată”, dar este momentul „calmării interne” şi al „resetării politice”, a declarat, vineri, secretarul general interimar al partidului, Lucian Bode, menţionând că în 2024 liberalii trebuie să fie pregătiţi pentru „victorii pe linie” la alegeri.

Bode a prezentat la Consiliul Naţional al PNL, reunit la Poiana Braşov, obiectivele cu care candidează la funcţia de secretar general al partidului.

„Sunt onorat să fiu nominalizat pentru funcţia de secretar general al Partidului Naţional Liberal de către domnul preşedinte Nicolae Ciucă. Vă mulţumesc pentru încrederea acordată. Este o poziţie care mă responsabilizează enorm şi care implică foarte foarte multă muncă. Sunt pregătit pentru această şansă şi ştiu că vă am alături de acest drum al consolidării proiectului liberal. Doar împreună, uniţi şi solidari ne vom îndeplini cu succes obiectivele fixate. (…) Viziunea mea asupra modului de funcţionare şi organizare a Partidului Naţional Liberal pleacă de la regula celor ‘3D’ – dezbatere, decizie şi disciplină”, a afirmat el.

Virgil Popescu şi-a retras candidatura de la funcţia de prim-vicepreşedinte

Virgil Popescu a anunțat vineri la Consiliul Național al PNL că se retrage din cursă pentru a-l lăsa pe Dan Motreanu să intre în Biroul Executiv al partidului. Virgil Popescu este deja membru în BEX, dat fiind că este vicepreședinte al partidului.

Virgil Popescu și-a declarat susținerea pentru Dan Motreanu.

„Am stat să mă gândesc. Nu a fost deloc uşor să mă înscriu în cursă contra lui Dan Motreanu, un prieten alături de care am făcut campanie, unele le-am câştigat, altele le-am pierdut. Cred că este cel mai bine ca Dan să facă parte din conducerea partidului. Este un liberal mai vechi decât mine, a tras tot timpul la frâiele PNL. (…) Te rog frumos să accepţi că-mi retrag candidatura”, a spus Virgil Popescu.

Anunţul a fost primit cu aplauze de delegaţii PNL la Consiliul Naţional.

Ciucă: Garantăm stabilitatea coaliţiei şi nu renunţăm la niciunul dintre principiile liberale

”Alegerile de astăzi sunt importante pentru noi, liberalii, pentru că ne completăm echipa de conducere”, a declarat Nicolae Ciucă.

Liderul PNL a arătat că, ”pentru a câştiga încrederea electoratului trebuie să se bazeze pe principiul meritocraţiei, pe integritate şi profesionalism.

PNL şi-a asumat responsabilitatea guvernării în momentele cele mai dificile prin care a trecut ţara, avem istorie şi suntem datori să construim un viitor pe măsură pentru noi şi mai ales pentru copiii noştri. Trebuie să împlinim dezvoltarea şi modernizarea României. Ne-am asumat responsabilitatea gestionării unor situaţii excepţionale fără precedent în istoria recentă a României şi am făcut faţă cu succes provocărilor în faţa cărora ne-am aflat. PNL îşi va asuma iniţiativa în ceea ce priveşte politicile publice şi le va duce în coaliţie. Trebuie să demonstrăm că suntem serioşi, că venim în coaliţie cu politici solide pentru continuarea investiţiilor, cu politici pentru antreprenori, pentru susţinerea antreprenorilor, cu politici de protejare a locurilor de muncă, precum şi cu politici de manifestare a grijei pentru toţi cetăţenii României. Garantăm stabilitatea coaliţiei şi nu renunţăm la niciunul dintre principiile liberale, trebuie să le dăm consistenţă prin politici publice. Am convingerea că PNL va depăşi orice obstacol prezent şi viitor apărut în drumul său spre cea de-a doua modernizare a României„, a spus Ciucă, la Consiliul Naţional al PNL care se desfăşoară la Poiana Braşov.

______________

Printre cei care candidează s-au numărat inițial Virgil Popescu şi Dan Motreanu pentru funcţia de prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice, Virgil Guran, Vergil Chiţac, Ben Oni Ardelean şi Sorin Moldovan pentru funcţia de vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.

Pentru funcţia de secretar general al PNL candidează Lucian Bode.

Candidaturile pentru aceste funcţii s-au putut depune până vineri.

Pe 10 aprilie, premierul Nicolae Ciucă a fost ales preşedinte al Partidului Naţional Liberal, după ce, în data de 2 aprilie, Florin Cîţu a demisionat din aceasta funcţie. Ciucă era vicepreşedinte PNL în domeniul apărare şi siguranţă naţională.

Tot pe 2 aprilie, şi Dan Vîlceanu a demisionat din funcţia de secretar general al Partidului Naţional Liberal, funcţie preluată interimar de prim-vicepreşedintele Lucian Bode.

Joi a avut loc la Poiana Braşov Liga Aleşilor Locali ai PNL.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite