Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), la Bruxelles. Extinderea Spaţiului Schengen nu se află pe agendă

9 martie 2023, 09:02

ACTUALIZARE Europarlamentarul RENEW Vlad Gheorghe, despre negocierile României privind aderarea la Schengen: Este o liniște asurzitoare la București în ceea ce privește rezolvarea veto-urilor pe care le-am văzut

ACTUALIZARE Ministrul Lucian Bode, la Consiliul JAI: Am solicitat finalizarea extinderii Spațiului Schengen, prin aderarea României în acest an. Ministrul spaniol de Interne vine pe 30 martie, la București.

ACTUALIZARE Președinția suedeză a Consiliului UE este cea care realizează agenda fiecărui consiliu sectorial ministerial, nu s-a întâmplat acest lucru pentru că suedezii, încă din luna ianuarie, când au preluat președinția rotativă, au spus că nu vor pune pe agendă acest subiect, atâta timp cât, prin relații bilaterale, nu se va ajunge la un consens, a transmis Lucian Pîrvoiu, de la Bruxelles, pentru TVR Info. Practic, exista riscul unui nou vot negativ, ceea ce ar fi fost o catastrofă.

Acum a început Consiliul Schengen, este vorba despre un consiliu între țările membre Schengen și cele asociate, la care noi, teoretic, nu participăm, însă avem informații că ministrul de Interne Lucian Bode va veni la acest consiliu, pentru că România se comportă ca un stat membru Schengen și este parte din sistemul de informații Schengen SIS II. Ministrul Lucian Bode va propune în discursul său o continuare a procesului de aderare a României.

A vorbit și ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, care nu s-a oprit la presa românească să dea declarații.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Este prima întâlnire a Consiliului JAI după cea din decembrie, când România și Bulgaria nu au fost acceptate în Spațiul Schengen.

Austria și Olanda s-au opus extinderii spațiului de liber schimb cu România și Bulgaria, chiar dacă îndeplineau toate condițiile tehnice.

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) este una dintre cele zece formaţiuni ale Consiliului UE şi se reuneşte atât în cadrul reuniunilor formale, cât şi în cadrul şedinţelor informale, iniţiate de obicei de către ţările care deţin preşedinţia rotativă a UE.

La Consiliul JAI participă, în principal, miniştrii justiţiei şi ai afacerilor interne din statele membre ale UE, iar în domeniile legate de Schengen, discuţiile au loc în formatul comitetului mixt, alcătuit din: statele membre ale UE plus cele patru ţări care nu fac parte din UE, dar au adoptat acordul Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveţia).

În cadrul reuniunilor, miniştrii justiţiei se ocupă de cooperarea judiciară în materie civilă şi penală şi de drepturile fundamentale, în timp ce miniştrii afacerilor interne sunt responsabili cu migraţia, gestionarea frontierelor şi cooperarea poliţienească.

Consiliul UE exercită, împreună cu Parlamentul European, funcţiile legislativă şi bugetară, fiind compus din câte un reprezentant la nivel ministerial al fiecărui stat membru.

Deşi se reuneşte în diferite formaţiuni în funcţie de subiectul discutat, Consiliul UE este o entitate juridică unică, lucrările sale fiind pregătite de un comitet al reprezentanţilor permanenţi ai statelor membre (Coreper) şi de comitete şi grupuri de lucru specializate.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite