Consiliul European, for central în procesul de luare a deciziilor în UE

8 mai 2019, 13:44

Șefii de stat sau de guvern din Uniune sunt cei care formează Consiliul European, forul central în procesul de luare a deciziilor. Nu a fost mereu așa. Iniţial, președinții și premierii statelor membre se întâlneau doar o dată sau de doua ori pe an, iar discuțiile lor erau informale. Pe fondul crizei petrolului de la începutul anilor ‘70 și a războiului israeliano-arab s-a simțit nevoia unei poziții politice oficiale la cel mai înalt nivel pe temele majore. În 1974, președintele de atunci al Franței, Valery Giscard D’ Estaing, a propus sistemul actual.

Am luat parte la ultimul Summit European și am onorat cu prezența primul Consiliu European, amintește fostul preşedinte al Franţei, Valery Giscard D’Estaing

Astfel, reuniunile șefilor de stat sau de guvern încep să dobândească un caracter oficial și instituțional.

Uniunea a făcut marile salturi în perioade de crize, niciodată în perioade liniștite, de creștere economică, pentru că atunci a fost obligată să dea răspunsuri pe care altfel le-ar fi amânat. Vă dau două exemple, de la extreme: al doilea război mondial și căderea zidului Berlinului. Și eliberarea țărilor din Est. Ce făceai după căderea zidului? În doi ani trebuia să dai un răspuns și a apărut Uniunea și a zis „ne extindem spre voi…” Ce făceai după cel de-al doilea război mondial când toată lumea a pierdut? A trebuit să dea un răspuns , soluția era asta, explică prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, decan, Relaţii Internaţionale, SNSPA.

Președinții și premierii încep să se întâlnească mai des peste tot în Europa, în castele sau clădiri somptuase. O provocare pentru gazdele, care se ocupau de transport și cazare inclusiv pentru jurnalisti. In timp, aceste „turnee” europene s-au dovedit costisitoare. De aceea s-a decis ca reuniunile Consiliului European să aibă loc doar la Bruxelles.

Treptat, forul primeste puteri sporite în luarea deciziilor politice, iar procedura consensului este înlocuită de vot. Din 2009, prin Tratatul de la Lisabona, Consiliul European e condus de un președinte permanent.

Îmi aduc aminte cum chiar la început, cancelarul german mi-a spus: „Dar, Herman (ne spuneam pe nume), cu ce te vei ocupa între reuniunile Consiliului European? Vor fi doar patru reuniuni anuale. Se spune că ai un post cu norma întreagă, dar nu va fi așa! Dar după trei luni nu mi s-a mai pus această întrebare, povestește Herman van Rompuy, fost preşedinte al Consiliului European.

A izbucnit apoi criza financiară din Grecia şi întâlnirile șefilor de stat au devenit și mai dese. Migrația, terorismul, schimbările climatice și Brexit-ul au pus și pun la încercare construcția europeană și pe liderii ei. Va găsi Uniunea Europeană resursele să își apere ideologia, este întrebarea care pare să se audă peste tot la Bruxelles ca un ecou, în reluare…

Talentul nostru a fost acela de a construi nu de a dărâma. Sunt convins că vom depăși momentul de cotitură, mărturisește Donald Tusk, președintele Consiliului European.

Aceste trei elemente: securitate, prosperitate și liberatte nu pot fi atinse fără Uniunea Europeană. E greu de crezut că la nivel global, într-un moment de competiție globală atât în materie de putere cât și de economie, dar și în știință, economie, artă, statele UE chiar și cele mai puternice Germania, Franța, Marea Britanie pot, de sine stătător, să aibă puterea de a concura cu China și Statele Unite, spune Andrei Țărnea, diplomat, Comisar General al Sezonului România-Franţa.

Pe 9 mai, de Ziua Europei, liderii europeni se reunesc în inima României, la Sibiu.

Eu sper ca românii să înteleagă că în România, țară europeană, pacea depinde de viabilitatea UE și NATO. La sfârșitul acestui an, facem 30 de ani de la căderea comunismului și fuga lui Ceaușescu. Aderarea la UE și NATO sunt cele mai mari realizari….ar trebui să fim foarte mândri, crede Iulian Fota, specialist în relaţii internaţionale.

Liderii europeni trebuie să demonstreze că au forța de a continua aventura, așa cum le place lor s-o numească. O aventură a găsirii consensului sau a compromisului perfect. Premiul Nobel pentru pace primit în 2012 arată că Uniunea rămâne cel mai sigur tărâm al păcii și libertății.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite