Consiliere psihologică gratuită, prin telefon, pentru vârstnicii izolați oferite de psihologii de la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca

Consiliere pentru vârstnici
Consiliere pentru vârstnici
31 martie 2020, 17:46

Coordonatorul Clinicii Universitare de Psihologie „Psy Tech”, Oana David, spune că toți trăiesc sub stres, sunt îngrijorați, au stări de anxietate și panică în timpurile în care trăim.

„Trăiesc stări emoționale de stres, de îngrijorare, de anxietate, de panică în această situație. În ultima vreme au apelat multe persoane la această linie telefonică și au solicitat ajutor în gestionarea stărilor lor de anxietate, de panică, de îngrijorare legată de starea lor de sănătate sau a celor dragi”, spune Oana David.

Psihologii clujeni spun că s-au așteptat la un număr mai mare de persoane care să apeleze linia telefonică, mai ales în actuala situație.

„Reținerea de a solicita suport emoțional, în condițiile în care vedem în jurul nostru că lumea simte anxietate și stres, se leagă de această stigmă care, în general, este asociată serviciilor de sănătate mintală și cu atât mai mult în cultura noastră există o astfel de stigmă”, explică David.

Vârstnicii care apelează linia de telefon a UBB sunt preluați de psihologi care le vor pune întrebări prin care vor să își dea seama care sunt simptomele emoționale, reacțiile sau mecanismele psihologice ale interlocutorilor.

„În al doilea pas o să vă sprijine și o să vă ghideze în găsirea unor soluții care să răspundă problemelor cu care vă confruntați și, pe baza unor tehnici psihologice care sunt fundamentate științific, vă vor ajuta să vă gestionați mai bine stările emoționale. Este foarte important să le aducem aminte și bunicilor noștri că trebuie să aibă grijă și de sănătatea lor mintală, la fel cum se preocupă de sănătatea lor fizică. Este un semn de inteligență să soliciți un ajutor atunci când te simți copleșit”, mai spune coordonatorul Oana David.

Linia telefonică gratuită pusă la dispoziția vârstnicilor funcționează între orele 10.00 -16.00, o ședință de consiliere/asistență psihologică prin telefon având o durată de aproximativ 30 de minute.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite