Consilier local din Mioveni, dosar penal după scandal la bar și la secția de poliție

13 iunie 2017, 20:31

Bărbatul pus pe harţă este Bogdan Urdoiu, consilier local în Mioveni, de profesie învăţător. Imaginile au fost filmate la secţia de poliţie, unde el a ajuns după un scandal într-un bar.

Totul s-a întâmplat după Rusalii. Consilierul ieşise să petreacă, iar la un moment l-a luat la bătaie pe un alt client al barului. Pentru că devenea din ce în ce mai violent, patronul localului a chemat poliţia. Ameţit de alcool, politicianul nu s-a potolit nici la vederea oamenilor legii, nici după ce a fost ridicat şi dus la secţie. Din contră, a continuat ploaia de înjurături, a făcut gesturi obscene şi, la un moment dat, chiar şi-a arătat organul sexual.

Imaginile i-au şocat pe localnici, mai ales că bărbatul avea o carieră la catedră. Consilierul local Bogdan Urdoiu a fost şi director al Societăţii de Construcţii Reparaţii Mioveni. În urma acestui scandal, a demisionat din funcţia de şef al Consiliului de Administraţie al Regiei Judeţene de Drumuri Argeş.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite