Confruntările militare continuă în Nagorno-Karabah, în pofida armistiţiului mediat de SUA

Confruntările militare între Armenia şi Azerbaidjan au continuat, miercuri, în regiunea separatistă Nagorno-Karabah, în pofida celui mai nou armistiţiu, mediat de Statele Unite, informează agenţia Associated Press.

28 Octombrie 2020, 16:50 (actualizat 28 Octombrie 2020, 16:55) |
Confruntările militare continuă în Nagorno-Karabah

Autorităţile din Nagorno-Karabah au acuzat armata azeră că a atacat cu rachete capitala regională, Stepanakert, şi orăşelul Shushi. Cel puţin un civil a murit în Shushi, iar alţi doi au fot răniţi. În plus, armata azeră este acuzată că a atacat şi o maternitate din Stepanakert.

Ministerul azer al Apărării a respins acuzaţiile, denunţând, în schimb, atacuri armene asupra localităţilor azere Terter şi Barda. În Barda s-au înregistrat 20 de morţi şi 60 de răniţi. Preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a promis o "ripostă pe măsură" la atacurile Armeniei.

Ministerul armean al Apărării a respins acuzaţiile.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat dezamăgit, marţi seară, de încălcarea armistiţiului din Nagorno-Karabah, pledând pentru dialog între Armenia şi Azerbaidjan. "Da, este dezamăgitor când vezi aşa ceva. Asta se întâmplă când sunt ţări care au dispute de mult timp. Îşi vor reveni", a declarat Donald Trump în cursul unei conferinţe de presă.

Armenia şi Azerbaidjanul se acuză reciproc de încălcarea noului acord de încetare a confruntărilor militare în Nagorno-Karabah, mediat de Statele Unite. Preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a declarat luni că vrea să rezolve conflictul prin "mijloace politice şi militare", cerând încă o dată ca forţele armene să se retragă din Nagorno-Karabah. Premierul Armeniei, Nikol Pachinyan, a declarat că forţele armene "continuă să respecte armistiţiul".

Al treilea acord de încetare a confruntărilor militare a intrat în vigoare luni dimineaţă, după negocierile pe care secretarul de Stat american, Mike Pompeo, le-a purtat cu miniştrii de Externe din Armenia şi Azerbaidjan. Însă, după câteva minute, Ministerul azer al Apărării a acuzat armata armeană de atacarea unor sate în regiunile Terter şi Lachin. În schimb, autorităţile din Nagorno-Karabah susţin că atacurile au fost lansate de armata azeră.

Acesta este al treilea acord de încetare a confruntărilor militare în Nagorno-Karabah. Primele două, mediate de Rusia, au fost încălcate.

Potrivit bilanţului preliminar, aproximativ 800 de persoane, inclusiv 100 de civili, au fost ucise în confruntările militare din ultimele patru săptămâni. Potrivit unor surse militare, bilanţul ar putea fi de mii de morţi.

Regiunea Nagorno-Karabah, o enclavă a etnicilor armeni, s-a desprins de Azerbaidjan în anii 1990, într-un conflict soldat cu circa 30.000 de morţi.

Sursa: Mediafax

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 11°C
IASI 9°C 9°C
CLUJ 4°C 6°C
CONSTANTA 9°C 10°C
CRAIOVA 8°C 8°C
BRASOV 7°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI