LUMEA AZI

Conflictul israeliano-palestinian continuă. Saranga: Vorbim despre o mișcare isalmistă teroristă care vrea să lichideze Israelul. Ei nu vor să negocieze

Organizația teroristă Hamas și Jihadul islamic au lansat aproape 2.000 de rachete săptămâna asta din Gaza asupra Israelului. Este pentru prima oară, în ultimii 7 ani, când Ierusalimul a fost una dintre ținte. Dar rachete au căzut și în Tel Aviv și împrejurimile orașului, iar sudul țării se trăiește sub teroarea acestor rachete. Acum, 7 civili israelieni au fost uciși, peste 500 au fost răniți. Despre conflict a vorbit la emisiunea Lumea Azi, ambasadorul Israelului la București, David Saranga.

15 Mai 2021, 17:21 |

Armata israeliană a reacționat imediat cu raiduri aeriene în Gaza. 650 de obiective au fost ținta acestui răspuns: lansatoare de rachetă, tuneluri și punctele operaționale ale Hamas și Jihadului islamic.

În imaginile surprinse din satelit se poate vedea că operațiunea aviației israeliene a fost una chirurgicală. Atunci, cum se explică faptul că în tabăra palestiniană sunt mai multe victime?

Militanții Hamas și cei ai Jihadului islamic plasează în mod deliberat lansatoarele de rachetă, de exemplu, în zone foarte populate din Fâșia Gaza. Armata israeliană avertizează țintele vizate, tocmai pentru ca civilii să aibă timp să se refugieze, dar simpatizanții Hamas îi încurajează să rămână pe loc.

O clădire, situată într-o zonă foarte aglomerată din Gaza city, a fost ținta raidurilor israeliene, nu înainte ca populația să fi fost avertizată. În clădire, pe lângă civili, locuiau și lideri ai organizației teroriste și găzduia o parte din birourile Hamas.

Aceasta este o altă modalitate prin care numărul victimelor printre civili crește. În asemenea blocuri este ascuns armament sau sunt plasate centre operaționale ale organizației.

În fapt, militanții organizației teroriste se ascund în spatele populației inocente pe care o folosește de ani buni drept scut uman.

 

 

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 22°C 25°C
IASI 18°C 21°C
CLUJ 15°C 20°C
CONSTANTA 20°C 21°C
CRAIOVA 23°C 26°C
BRASOV 17°C 20°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI