Conflictul din Siria. Emmanuel Macron afirmă că are dovezi că regimul Assad a folosit arme chimice

12 aprilie 2018, 20:31

Emmanuel Macron, președintele Franței: „Avem dovezi că săptămâna trecută, acum 10 zile, au fost folosite arme chimice, cel puţin clorină, şi că au fost folosite de regimul Bashar Al Assad”.

După amenințarea de acum două zile cu rachete inteligente americane, astăzi, Donald Trump și-a mai temperat retorica pe Twitter: „Nu am spus niciodată când vom ataca Siria. Ar putea avea loc foarte curând sau nu chiar atât de curând,” a scris liderul american. Opțiunea militară rămâne însă deschisă.

Sarah Sanders, purtător de cuvânt Casa Albă: „Ne menținem poziţia că avem mai multe opţiuni şi niciuna nu este exclusă. Deciziile finale nu au fost încă luate în această privinţă”.

În cazul unei eventuale intervenții militare, țintele vizate sunt bazele aeriene siriene identificate că o posibilă sursă de aprovizionare cu armament chimic. Una dintre ele este baza militară Al Shayrat din apropiere de Homs, bombardată deja anul trecut, după un atac cu gaz sarin. Este luat în vizor și Centrul de cercetare și studii științifice din Siria, situat în regiunea Tartus, unde au și rușii o bază militară. Americanii și israelienii susțin că centrul ajută la dezvoltarea gazului sarin. Și aeroportul militar Doumair, situat foarte aproape de Damasc, ar fi o potențială țintă, pentru că este posibil ca de aici să fi fost lansat atacul de săptămâna trecută.

Moscova, prin purtătorul de cuvânt al Kremlinului, face apel la calm și spune că nu face diplomație pe Twitter.

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt, Kremlin: „Sperăm că toate părţile se vor abţine de la acţiuni care în primul rând nu ar fi justificate de ceva real şi în al doilea rând ar destabiliza grav situaţia din regiune”.

Actuala escaladare, deocamdată doar la nivel de retorică, a venit după atacul de la Douma, o fosta redută a rebelilor, unde, potrivit unor rapoarte, zeci de oameni, inclusiv copii, au murit după un raid al forțelor guvenamentale, acuzate că au folosit arme chimice. Între timp orașul a fost cucerit de armata siriană și de astăzi este menținut cu ajutorul unor unități ale poliției militare ruse.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite