Cancelarul german, Angela Merkel, a afirmat sâmbătă, într-un discurs rostit la Conferința pentru securitate de la Munchen, că relațiile cu Rusia rămân complicate, dar că este important de a coopera cu Rusia în lupta împotriva terorismului islamist, relatează Reuters, preluată de Agerpres.
''Lupta împotriva terorismului islamist este unul dintre aspectele în care avem aceleași interese și putem lucra împreună'', a declarat Angela Merkel în cadrul conferinței pentru securitate la care participă şi vicepreședintele american, Mike Pence.
Cancelarul german, care a avut o atitudine critică față de interdicția de călătorie impusă de SUA unor persoane provenite din șapte țări cu populație majoritar musulmană, a subliniat că islamul în sine nu este o sursă de terorism. Merkel a afirmat că este important să fie incluse ţări musulmane în lupta împotriva terorismului islamist.
Timp de trei zile, Münchenul devine centrul politicii mondiale. Se analizează în ce măsură este ameninţată ordinea mondială vestică, aşa cum o ştim. Temele centrale sunt viitorul relaţiilor transatlantice şi al NATO după alegerea lui Donald Trump, viitorul UE, relaţia cu Rusia, lupta împotriva jihadiştilor şi războiul informaţional.
Participanţii au la dispoziţie şi un document de lucru. Acesta se referă, între altele, la vulnerabilitatea democraţiilor liberale în faţa campaniilor de dezinformare şi la terenul câştigat de naţionalism în faţa globalismului.