Conferința Internațională „Diplomacy 360” dedicată aniversarii a 70 de ani de la înființarea NATO. Abigail Rupp, adjunctul șefului Misiunii Diplomatice a SUA: România a demonstrat abilități de lider în parteneriatul transatlantic

7 noiembrie 2019, 15:39

S-a discutat despre securitate și prosperitate la granița estică a Alianței Nord Atlantice și a Uniunii Europene, iar contribuția României a fost recunoscută de reprezentanții NATO.

Țara noastră joacă un rol important în regiune, iar oficialii români susțin că bugetul Apărării de 2% din PIB va ajuta la înzestrarea forțelor armate.

Abigail Rupp, adjunctul Şefului Misiunii Diplomatice a SUA: România a demonstrat abilități de lider în parteneriatul transatlantic, lucru evidențiat în prima jumătate a acestui an, în timp ce a deținut președinția rotativă a Consiliului UE, România a avut un rol exemplar. În timpul președinției, care a fost prima de acest fel de când ați aderat la UE, România și-a reiterat parteneriatul în ceea ce privește apărarea, securitatea și respectarea statului de drept.

Nicolae Nasta, SS în MApN: Bugetul Apărării a ajuns la 2% din 2017 și ne-am angajat să menținem acest nivel şi în următorii 10 ani. Realocarea bugetului ne permite să intensificăm eforturile de protejare a păcii și de înzestrare a forțelor armate, precum și creșterea capacității de reacție și a interoperabilității Armatei Române.

Constantin Dudu Ionescu, consilier de stat, Admnistrația Prezidenţială:  Amenințările de tip hibrid sunt cele mai mari la adresa siguranței, securității și prosperității. Nu avem niciun buton roșu în ceea ce privește amenințările de tip hibrid. Singura modalitate de a ne apăra este întărirea capacității de rezistență la nivelul instituțiilor, dar mai ales la nivelul societății.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite