Conducerea PNL a decis începerea negocierilor cu toate forțele democratice din Parlament, pentru formarea unei majorități

1 noiembrie 2021, 12:23

UPDATE Nicolae Ciucă, premierul desemnat: Realitatea matematică este cea pe care o cunoaștem cu toții și am sperat ca prin demersurile întreprinse să reușesc să cristalizez o soluție politică astfel încât să putem obține acordul pentru un guvern minoritar în Parlament. Au fost două decizii astăzi ale celor două partide politice care au anunțat în unanimitate (n.r., PSD și USR) că nu vor vota guvernul minoritar, fapt pe care l-am discutat astă seară în Biroul Politic Executiv și acesta a decis retragerea mandatului. Motiv pentru care am să depun mandatul. (…) Eu am convingerea că toate activitățile de la nivelul partidelor politice trebuie să se bazeze pe dialog și să înțeleagă situația prin care trece țara în acest moment. Fac din nou apel la responsabilitate, stabilitate și maturitate politică, astfel încât să se găsească o formulă de majoritate consolidată pentru a putea avea un guvern.

Florin Cîțu, președintele PNL: BEx-ul i-a propus dlui Nicolae Ciucă, premierul desemnat, să depună mandatul, a fost o decizie  BEx. A doua decizie este aceea de a propune BPN-ului de mâine de a flexibiliza mandatul PNL și de a începe negocieri cu toate forțele democratice din Parlamentul României, pentru formarea unei majorități. Mâine seară vom discuta mai multe detalii, cine vor fi în echipele de negocieri etc. (…) Mâine, în BPN, vom discuta și cazul celor 14 parlamentari care au decis să iasă din PNL. Mă întristează să văd faptul că, dintr-o competiție, oamenii nu au înțeles nimic.

UPDATE Nicolae Ciucă ar fi decis să depună mandatul de premier desemnat, a transmis Marius Vulpe, de la sediul PNL, pentru Telejurnal.

El și-a anunțat colegii din Biroul Executiv cu privire la această intenție. Urmează ca mâine, la prima oră, să vină la Parlament, pentru a reface procedura. Așa cum a depus lista și programul de guvernare, mâine Nicolae Ciucă trebuie să vină și să-și depună mandatul. Calendarul pentru audieri și votul din plen urmează să fie anulat, iar în acest moment liberalii analizează ce trebuie făcut în viitorul apropiat. Mâine va fi și o ședință a Biroului Politic Național, în care vor decide flexibilizarea mandatului pentru negocierea unui guvern plin, și nu a unuia minoritar. Iar mandatul se referă la discuții cu toate partidele, cu excepția AUR. Potrivit unor surse liberale, este posibil ca la viitoarele consultări să vină tot cu Nicolae Ciucă – propunere de premier, iar în jurul acestuia să se construiască o majoritate preferabil, susțin surse din partid, cu PSD. Mai ales că mâine ne așteptăm, ca într-o ședință a Biroului Permanent al Camerei Deputaților, să fie învestit, cu voturile PNL, Sorin Grindeanu – actual vicepreședinte al Camerei ca președinte interimar al acestei camere, un semn de bunăvoință pentru cei de la PSD.

UPDATE Criza politică pare fără soluție în viitorul apropiat. Guvernul minoritar propus de Nicolae Ciucă intră mâine în programul de audieri în comisii și încă se caută susțînători pentru votul din parlament. Între timp însă liberalii fac calcule și pentru situația în care propunerea va fi respinsă. Chiar acum au o ședință. Marius Vulpe are informații despre ultimele jocuri politice și calcule de culise.

––––––––––––––––––––––––––––––

În spațiul public, liberalii susțin că Guvernul Ciucă mai are șanse să fie votat în Parlament.

În spatele ușilor închise liberalii fac alte calcule, în condițiile în care USR PLUS și PSD au  anunțat clar că nu  susțin o astfel de variantă de guvern minoritar. PNL ia în calcul un alt posibil nume de premier în cazul în care, după ziua de miercuri, la votul plenului reunit, Guvernul propus de Nicolae Ciucă va pica.

Sunt două variante de lucru, potrivit unor surse, fie se va veni din nou ca președintele partidului, Florin Cîțu, să fie noua propunere de premier desemnat, fie vor lăsa celelalte partide să vină cu o propunere de premier la noile consultări cu președintele Klaus Iohannis.

Liberalii susțin că în condițiile în care USR PLUS și PSD nu susțin un guvern minoritar, este datoria lor să creeze o majoritate parlamentară pentru un guvern plin. Drept urmare se anunță o bătălie de uzură și complicat.

În interiorul PNL, tabăra lui Ludovic Orban adună aderenți – sunt deja 13 parlamentari care au părăsit grupurile parlamentare ale acestui partid, ca semn de protest față de direcția în care merge formațiunea politică sub conducerea lui Florin Cîțu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite